joi, 20 noiembrie 2008

Ina Schaeffler, în concediu forţat

Nebunia cu vriza economică a venit, tip-til, tip-til, şi la Ina Schaeffler. Băieţi ăştia trimit aomeniiîn concediu forţat (Alo, ITM?!!!) între 15 dec. şi 5 ian., schemă care poate fi probată şi cu hârtii. „Stimati colegi, contez pe acelasi sprijin din partea voastra ptr reducerea costurilor fabricii si in luna dec. in privinta costurilor de personal luam in considerare urmatoarele masuri:
1. segmentele care sunt afectate de scaderea drastica a comenzilor, halele un si doi si personalul suport aferent vor planifica 4 zxile fara plata
2. intre personalul din management si tesa -serviciile centrale, suport, precum si cel din toate segmentele de productie va contribui cu 2 zile fara plata la acest efort pe 8 si 9 dec.
3. segmentele g,k,z,h,j precum si personalul din serviciile suport solicitat de aceste segmente vor lucra in rest normal
4. restukl fabricii se va inchide pentru sarbatori incepand cu 15 dec pana la 5 ian acasta perioada fiind acoperita cu zile e concediu de odihna aferent anului 2008
5. ptr persoanele care si au epuizat zilele de concediu e odihna ptr 2008 au efectuat si 4 zile de concediu fara plata si totusi nu pot acoperi perioada de mai sus, vor fi aprobate la alegere zile de concediu in avans aferent lui 2009 sau zile de somaj tehnic cu plata indemnizatiei legale de 75 las suta
6. salariile se ingheata la nivelul actual pana la 1 martie 2009 sustinerea examenelor de categorie se amana pana in februaie
7. prima de craciun va fi acordata conform ccm la fel ca in toti anii pana acum
8. cadourile de craciun pentru copiii angajatilor vor fi anul acesta sub forma de bonuri in aceeasi valoare ca si pana acum
seamneaza alexandru blemovici
baiatul ăla care era pe la Siemens, pretin cu Danu, tot pe la Siemens, după care a ajuns la CET director, apoi prefect, apoi fan Flui Grup hagen, care a băgat repartiare la tot cartierul, şi ţepele oamenilor în casă, etc. Oameni de clasă, nu?

473 de comentarii:

1 – 200 din 473   Mai noi›   Cele mai noi»
Anonim spunea...

Sa te ajut, Alex Blemovici nu a fost la Siemens niciodata. Esti prost informat. Dorinta ta de a lega economicul de politic te transforma intr-un baiat de cartier. Vezi ca Blemovici a fost in spate la Pantex. Doar nu vrei mura in gura. Mai cauta si tu meseriasule.

sebastian dan spunea...

catre anonim. Multumesc de informatii. Stiam ca a activat si la Siemens...

Anonim spunea...

Sunt de-a dreptul stupefiat sa vad ca ai si bun simt. Felicitari. Daca vei exersa acest comportament vei avea mult mai mult de castigat, atat in viata privata cat si in aprecieri din partea celorlalti din mediul profesional. Si nu a fost un comentariu la "misto".

Daca vei continua asa pe toate articolele tale iti promit ca te mai ajut. :)

Anonim spunea...

Oare de unde stiai ca a activat la Siemens? eu nu cred, ca si anonimul, ca esti prost informat ci prost intentionat sau prost pregatit. continutul blog-ului spune tot. jalnic!

Anonim spunea...

Apropo, ce ai cu Dima, am vazut ca-l cam iei la misto. Dupa cate stiu omul este profeionist in resurse umane si chiar l-am auzit eu intr-o intalnire ca nu are nici cea mai mica pretentie de ziarist.

Si acum, bonus - vezi ca Dima nu este deloc in gratiile PDL-ului. Vezi putin ce face pe la TV. Si dupa cate stiu eu nici nu-l intereseaza. Omul e mai mult plecat din tara pe la contracte.

Oricum, felicitari pentru ceea ce faci.

Anonim spunea...

"Vocea anonimului" seamana chiar cu a dlui Blemovici...

Anonim spunea...

Ina Schaeffler,nu numai ca ia trimis fortat pe oameni in concediu dar ia dat si afara ca nu le-a placut de mutra lor,nu erau agreati de lingai.Este o mafie acolo ....feritiva sa colaborati cu ei.

Anonim spunea...

Ina Schaeffler,nu numai ca ia trimis fortat pe oameni in concediu dar ia dat si afara ca nu le-a placut de mutra lor,nu erau agreati de lingai.Este o mafie acolo ....feritiva sa colaborati cu ei.

Anonim spunea...

cel care a lasat ultimul coment are dreptate. la INA s-a format un grup de "manageri", mai bine zis oameni de un retard sever fara nici un talen managerial care incearca sa conduca o fabrica. bineintele "pupatul in cur" este cea mai buna metoda de a nu fi dat afara, dar trebuie sa fii "pupator" de ceva vreme. nu trebuie sa stii sa faci nimic ci doar sa te lingi cu seful tau de segment. Un lucru am invatat la INA si anume ce prostia este infinita. cele mai noi reusite ale firmei sunt amenintarile prin care conving oamenii sa semneze demisii si sa isi ia concedii fara plata 8 zile pe luna si restul somaj tehnic. apoi te anunta ca ai fost dat afara ca nu ai venit la munca in timp ce esti in somaj pe motiv ca ai fi fost chemat. recomand oricui sa nu caute de lucru pe acolo ca oricum fabrica se va inchide in aprilie-mai!

Anonim spunea...

Ina schaeffler a ajuns de ras ,ii minte pe oameni sa nu-si faca grji pentru ziua de maine si ei ii da afara.HUO.....OOO rusine tara lui papura voda vanatori de oameni ,exploatatorilor,nerusinatilor ,toata conducerea din Schaeffler este obsedata de putere ,conducatori ai locurilor de munca ,fara studii ,fara diplomatie,fara nici un d-zeu,voi stiti de ce veniti la servici ,pt. ca voi oricum nu stati in somaj.

Anonim spunea...

Au trecut ceva ani de cand lucrez la aceasta firma.La inceput eram nespus de mandru, mai ales de conditiile de lucru si curatenie,dar peste nu mult timp am inceput sa ma desumflu.Am invatat ceea ce inseamna rigoatea muncii germane,dar din nenorocire coordonata de romani.Nu conteaza capacitatea profesionala prea mult.Ca sa o duci bine trebuie sa aplici catacteristicile de baza:lingau,ploconard si pupincurist si daca esti si un yes-men,promovezi fara bataie de cap,iar daca mai esti si din Zarnesti succesul la Schaeffler este garantat.

Anonim spunea...

Apropo,ai dreptate ultimul comentator,daca na-i plecat inca din SCHAEFFLER,apeleaza la unul ADRIAN OANA nu stiu care e ocupatia lui de baza,dar am auzit ca pe bani iti aranjeaza o sedere linistita la SCHAEFFLER(eventual pregatitor scule)

Anonim spunea...

Ma adresez ultimilor doi "comentatori":inainte de a va fi angajat la Ina,v-ar fi fost de un real folos sa mai rasfoiti putin gramatica limbii romane.Va cred pe cuvant cind spuneti ca sunteti pregatiti profesional, s-ar putea sa mai aveti o sansa sa va pregatiti psihic si moral, luand-o de la capat in alta firma, cu un salariu si conditii de munca mai bune si bineinteles cu o conducere straina.Va doresc succes!Fiti deschizatori de drumuri!Si apropo, nu toti pregatitorii de scule care au venit din Zarnesti au devenit "lingai, ploconarzi,et."Unii dintre noi chiar suntem pregatiti profesional mai bine decat meseriasii de la Rulmentul, Tractorul sau Uzina 2,ca sa nu mai spun ca nu suntem coborati din munte, doar venim de la munte: unde spre surprinderea voastra curge apa la robinet si functioneaza si internetul!!!

Anonim spunea...

Pentru anonimul din 6 aprilie.
O persoana,inainte de a da sfaturi,ar trebui sa se uite atent la textul pe care il scrie pentru a nu se face de "cacao".Tu nu esti pregatitor de scule,ci"purtator de diploma"de la ora 9.Aedevarul doare,dar asta e problema ta.Daca nu era Ina Schaeffler, probabil faceai vizite la stana,ca"omul de la munte",unde te lauzi ca ai internet.Nu te mai lua de meseriasii care au lucrat in Tractorul,Rulmentul,Autocamioane,pentru ca acolo ajungeau numai sefii de promotie,multi dintre ei olimpici nationali,si aceste firme reprezentau ceva pe plan national si interntional,erau mandria brasovenilor.Meseriasii,despre care vorbesti, poti sa stii, ca nu s-au angajat nici cu pile si nici cu plocoane. Niciodata adevaratii maseriasi nu o sa se simta lezati de expresii ca:pupincurist,ploconard sau lingau,pentru ca nu au de ce.Tu te simti cu musca pe caciula?Toata stima si respectul pentru oamenii adevarati indiferent de unde sunt.

Anonim spunea...

As fi dorit sa pot scrie: "stimate domn" dar nu ar fi potrivit comentariului dv.Anonimul nu este anonim ci anonima,nu este pregatitor de scule, a lucrat 17 ani la UM Tohan unde a inceput ca si strungar intr-o sectie de special si a ajuns in cele din urma intr-un post de conducere considerat inaccesibil femeilor.Iar actualmente se pregateste sa mai obtina o diploma si totul fara compromisuri de genul celor pe care le insinuati.Mai cititi o data comentariul si observati precizarea "nu toti"!Din respect pentru toti cei care isi fac datoria indiferent de pozitia pe care o au in aceasta firma si nu in ultimul rand fata de mine ca om, ma straduiesc sa nu va dau o alta replica!!!Apropo, la Zarnesti din cate stiu nu sunt stane!

Anonim spunea...

Am avut onoarea sa lucrez cu dl Blemovici si am motive intemeiate sa-l respect ca om si profesionist. Apropos, firma in discutie nu e Pantex, ci Freshtex. E o mare diferenta de clasa.
Inainte sa sara vreunul dintre dvs la gatul meu ca sunt pupincurist sau ca dl Blemovici m-a tinut in brate, aflati ca nu e cazul. Chiar domnia sa mi-a dat un avertisment bine-meritat candva.
Mi se pare caraghios sa vad cati inca mai confunda lucrurile, nu inteleg situatia economica si au apucaturi proletare. Un manager poate fi nevoit sa ia masuri nepopulare pt a gestiona o situatie de criza. Isi inchipuie careva ca intr-o astfel de situatie un director are vreo satisfactie bolnava sa-si tina oamenii acasa neplatiti? Nu cunosc detalii din cazul de fata si nici nu ma intereseaza. Dar sunt convins ca cei in fara plata care scriu compuneri semi-analfabete pe net impotriva "conducerii" ar face coada sa pupe-n fund sus-numita daca lucrurile ar sta altfel. Penibil si neconstructiv. Cred ca dl Blemovici e cel mult amuzat, o astfel de reactie din partea unor angajati nu e nici macar originala. Amuzat daca n-ar avea alte probleme mai importante decat sa citeasca asemenea ineptii.

patrik spunea...

vrajeli...am impresia ca tot ce este scris mai sus reprezinta un dialog"constructiv"intre cioclii in costume negre care defileaza zi de zi prin halele pline de fum(norocul nostru ca nu abur de cylcon)printre"operatorii"cu priviri inexpresive paziti de pompieri cu aparate foto si supravegheati video de paznici cu ciobanesti germani.
refulati aici-sfatul meu!oricum nimanui nu-i pasa.....

patrik spunea...

vrajeli...am impresia ca tot ce este scris mai sus reprezinta un dialog"constructiv"intre cioclii in costume negre care defileaza zi de zi prin halele pline de fum(norocul nostru ca nu abur de cylcon)printre"operatorii"cu priviri inexpresive paziti de pompieri cu aparate foto si supravegheati video de paznici cu ciobanesti germani.
refulati aici-sfatul meu!oricum nimanui nu-i pasa.....

Anonim spunea...

sefa | Producătorul german auto Schaeffler a fost acuzat pentru că a folosit părul a 40.000 de deţinuţi de la Auschwitz, pentru a fabrica produse textile, în timpul celui de-al doilea război mondial. Acuzaţiile au fost aduse pe baza documentelor descoperite de istoricii polonezi la muzeul fostului lagăr nazist. Aceştia declară că au descoperit role de material fabricat din părul deţinuţilor, la o fostă fabrică Schaeffler din Polonia. Lovitura este una foarte mare pentru compania germană, care traversează o perioadă foarte dificilă având datorii de 14 miliarde de euro. Dr. Jacek Lachendro, istoric al Muzeului Auschwitz, a declarat că Schaeffler a folosit 1,95 de tone de păr, de la deţinuţi, într-o fabrică de textile de pe teritoriul polonez. Istoricul mai spune că aceste fapte sunt atestate şi de mărturiile prizonierilor care erau responsabili cu alegerea părului. Aceştia au mai afirmat că au încărcat părul în două camioane şi l-au timis către fabrica Schaeffler. De asemenea, cercetările efectuate după încheierea războiului au arătat că părul conţinea urme de Zyklon-B, substanţa folosită de nazişti pentru gazarea prizonierilor. Părul a fost folosit la fabricarea hainelor militare ale echipajelor submarinelor naziste. Totodată, liderii companiei germane au solicitat ajutor financiar din partea guvernului pentru a evita falimentul, sperând ca acest ajutor să rezolve situaţia dramatică în care se află compania. Totuşi, un reprezentant al Guvernului german pare mişcat de acest scandal, el declarând că este o problemă de morală să fii perceput drept cel care ajuta o companie care ar fi utilizat părul a zeci de mii de oameni omorâţi la Auschwitz.Asta meritati pupincuristilor cu sau fara aplaudaci.

Anonim spunea...

Gresala mare pe care am facut-o in perioada in care am fost angajat in "GRUP SCHAEFFLER" ROMANIA, este (desi nimeni nu ma putea opri),ca nu m-am afiliat unui sindicat care te putea reprezenta intr-o astfel de situatie, si aici ma refer la abuzurile care se petrec zi de zi in aceasta fabricuta.
O mana de (IN)capacitati licentiate venite de pe mioriticul plai al Rolem-ului ,in frunte cu prea distinsa doamna Carmen Stroe,au facut posibila aceasta harababura in materie de RU (vezi experienta manageriala de pe plai....)
Prea distinsul baci (dl. Blemovici),nu prea stia ce se intampla la stana dumnealui ,deoare ce mai tot timpul era dus la imparatie (in Germania)cu "casi mari si proaspeti" (profiturile),in fine nici nu merita sa fie personaje intr-o balada de jale a celor care au contribuit din plin la profiturile companiei.
Gresala mare a fost a noastra, a celor care am acceptat sa lucram intr-o institutie fara a ne organiza impotriva administratiei.
Vinovata(dupa parerea mea ) pentru abuzurile care se petrec in fabrica este doamna Stroe cu armata fidela formata la Rolem ,iar pentru situatia in care se afla fabrica (lipsa comenzilor),domnul Blemovici,care din punctul meu de vedere nu a incercat sa obtina mai mult pentru fabrica din brasov,desi rezultatele obtinute in acesti ani ,constituiau un atu forte pentru a cere mai mult.
"Va multumesc ca va ganditi in permanenta la angajatii dumneavoastra.".........

Anonim spunea...

..in sfarsit capcaUNU a reusit sa intre si in sefii de segmente(oamenii de 5000 euro)carora le-a ordonat sa dea solutii,nu motivatii asupra situatiei economice a latifundiilor...o fi alta teapa?(nu ultima?!?)praf in ochii....penultima a fost cea a cadourilor pt.copii-de 1 iunie au primit cate un CE(R)C cu termen de incasare la implinirea a 20 de ani(/copil)-cati il vor primi?raspuns 0 !ultimul zvon spune ca capcaUNU si GRAMAticul pregatesc o surpriza-salariatii vor renunta"benevol"la prima de lucru neantrerupt pt.a ajuta fabrica sa iasa din"impas"- P A R O L !

Anonim spunea...

Societatea care se mandresta cu o asemenea investitie in Romania ,dar adevarat o mare dezamagire pentru nevoiasi.O mare deziluzie pentru oamenii cinstiti si muncitori.Cred ca iar au inceput zvonacii sa-si faca datoria fata de patron nu o sa plece nici un sef ii mai trimite prin vreo delegatie sa nu-i vada lumea o perioada de timp si se intorc in randurile de unde au plecat dar pe o functie mai mare.

Anonim spunea...

Eu cred ca aici la noi in tara asta a nimanui si unde mafia este la putere,exemplu "Ina Schaeffler" nu ne mai ramane altceva de facut decat sa plecam in alte tari sau sa ne apucam sa da-m in cap la unii nazisti care stiu numai sa minta pe cei din Germania si care habar nu au ce se intampla aici la noi. Deci eu unu nu vad alta speranta decat sa plec dincolo sa incerc sa-mi fac un viitor acolo,renunt cu cea mai mare placere la cetatenia romana numai sa ma lase sa stau acolo si sa muncesc si imi este rusine ca sunt roman ca aici am ajuns sa mor de foame si altii se lafaie si o duc bine iar pt. restul este CRIZA.

Anonim spunea...

S-a amintit de ceva plecari din randurile celor care ne viziteaza incepand cu ora 9 si pleaca la 2 ,nici nu s-a pus problema sa fie dati afara sunt rotiti dintr-un birou in altul ca sa li se piarda urma dar ei sunt tot in organigrama Ina Schaeffler,EXEMPLU SEFII DE LA SCULE NU MAI SUNT IN HALA ALATURI DE PROSTI SUNT IN BIROU LA TEHNOLOGI.

Anonim spunea...

este jale

Anonim spunea...

Din cate il cunosc eu pe dl Blemovici,dar nu de la Ina,ci de la Freshtex,pot spune ca este un adevarat manager.......merita respect !

Anonim spunea...

Este posibil ca in alta conjuctura sa fie dl.Blemovici un adm.bun dar aici vad ca se ataca persoanele care lucreaza cu dl.Blemovici unde cred cu toata convingerea ca are in jur o sleahta consistenta de imbecili ,inculti si neaveniti in care dumnealui are incredere.

Anonim spunea...

Domnule Blemovici vedeti ca se poate...platiti suplimentarele...apropo daca ati facut restructurari ....de ce mai angajati ??????mafie curata....un exemplu segment C...

Anonim spunea...

Rolemisti copii de suflet ai lui Iosif si spahii vin sa traga cacareze la I.N.A la Colivii

Anonim spunea...

ai dreptate...peste jumatate din segmentul C ...sunt oameni din rolem...toti cateii lu` iosiv sunt in seg c

Anonim spunea...

criza-criza dar cand noi stateam "benevol" in concediu fara plata, "sefii" isi comandau masini noi .... nu stiam noi pt ce ne sacrificam....

Anonim spunea...

Si nu numai,au avut grija sa-i ascunda mai bine pe neproductivi,creandu-le posturi de tesa ca sa fie mai protejati.Au dat afara pe cei care incomodau au trimis in somaj ca sa aiba bani sa creeze posturi noi la tesa,neproductivi"NOI AVEM GRIJA DE SALARIATII NOSTRII"

Anonim spunea...

SEFII DE LA COLIVII DIN MAISTRI AU AJUNS DIRECTORI FAC REGULI DUPA BUNUL PLAC PE UNI MUNCITORI Ii TRIMIT ACASA CU 8 ZILE FARA PLATA IAR PE ALTI CU 4 IAR PE ALTI Ii DA AFARA SI ANGAJEAZA ALTI IN LOCUL LOR. IOSIF SI ARION SPAIMA COLIVIILOR

Anonim spunea...

Am avut o experienta de un an si 3 luni la Schaeffler si pot spune ca a fost una nefericita. Din pacate, nu as putea da vina pe management pentru ce se intampla acolo, ci mai degraba pe oceanul de incompetenta in care incep pe rand sa se innece toti cei care vin cu intentii bune. Nimeni nu este responsabil de nimic acolo, toti se fofileaza, nu e treaba lor, e treaba colegului care e in concediu sau care a plecat din firma, toti se feresc sa ia decizii pe care pozitia lor presupune ca ar trebui sa le ia, lasand luarea oricarei decizii in seama sefului ierarhic. Iar seful ierarhic incepe la un moment dat sa dea rateuri, sa fie scarbit si sa-si ia lumea in cap.

Pentru a va face o idee mai buna, fata de 2008, considerand productia care se realizeaza, ar trebui sa mai fie concediati inca aproximativ 900 de oameni. Asta nu este un scenariu, ci sunt niste calcule facute pe chestii reale. Din fericire, deocamdata nu s-a luat nici o decizie in acest sens, iar asta este un fapt care ar trebui apreciat.

Chestia cu masinile cumparate pentru sefi este una aproape normala din punctul meu de vedere (desi nu am beneficiat de una). Banii respectivi sunt cheltuiti pentru a mari patrimoniul societatii si nu pentru a imbogati statul roman care oricum nu face nimic pentru a ajuta firmele private. Zic aproape normala pentru ca ar putea sa cumpere echipamente pentru muncitori din acei bani (exista posturi de lucru fara scaune, fara lumina suficienta, birouri fara usi, oamani nu au greifere, etc).

Sunt absolut convins ca vor pare comentarii critice dupa acest post, insa ar trebui mai intai sa va uitati in jurul vostru si sa realizati ca din opt oameni, lucreaza doar 3, iar restul freaca menta. Daca sunteti dintre cei trei, probabil ca sunteti si ofticati ca sunteti la fel de prost platiti ca cei cinci care stau doar pe la chiosc sau la tigari. Iar atunci, din pacate, va ramane doar solutia sugerata de Blemovici: Salvati-va! De fapt asta cred ca e una din singurele si cele mai grave probleme in materie de resurse umane din Schaeffler: faptul ca miserupistii sunt tolerati.

Anonim spunea...

Sunt absolut de acord cu tine referitor la cei trei care muncesc si cinci stau la cafele,insa asta era inainte de criza,pentru ca din pacate cei cinci acum sunt harnici nevoie mare iar cei care munceau au fost rasplatiti cu 6-7 luni de 8zile fara plata si restul zilelor de somaj tehnic 75% iar acum se bucura de somaj total acasa cel putin asa s-a intamplat la seg A Montaj,de care s-a ales praful.

Anonim spunea...

Nu stiu cat sti tu de Seg A Montaj dar eu am avut ghinionul sa lucrez acolo la desteptul ala de Tamas care a distrus totul inaite sa plece sau mai bine zis inainte sa-l dea jos din functie,lucru care s-a intamplat prea tarziu ca poate mai eram si acum acolo daca pleca mai repede,dar nu s-a lasat pana nu a nenorocit vre-o 40 de femei care le-a insirat pe lista neagra inaite de a pleca,dar a c-am gresit persoanele ca au c-am ramas cele care frecau menta si stiau sa se gudure pe langa el...iar acum am inteles ca se plang ca l-e pune Nicusan sa faca piese multe ca l-e cere imposibilul.
Foarte bine face d-nul Nicusan sa l-e munceasca ,ca pe multe dintre cele care am plecat nici macar nu n-e cunostea ca am stat 6 luni in somaj si 8 zile fara plata,iar referitor la desteptul de Tamas le-a lasat o,,sefa''de te doare capul ce cu nasul pe sus e si nici macar respect fata de femeile care au vechime mai mare decat anii ei nu are,ce sa mai vorbim de celelalte mai apropiate de varsta ei,dar ce sa ceri uneia care nu are nici macar diploma de BAC,la ea curu a aranjat totul mai ales postul de ,,sef'' pe care il detine.......RUSINE ROXANA ...RUSINE...l-ai copiat pe TAMAS care era un ticalos...ai chemat la munca numai pe cine ai vrut tu,te-ai jucat cu soarta noastra,dar D-zeu e sus si vede tot,nu ni-i s-a dat nici o sansa sa ramanem in firma,am fi-i putut incerca in alte seg.dar nu si nu.
Asta a fost...o experienta proasta intr-o firma corupta... asta este lupta pentru supravietuire cine stie sa hi hi hi ramane iar cine munceste PLEACA......
PACAT.. MARE PACAT

Anonim spunea...

Ultimul comentator,trebuie sa stii ca cine se aseamana se aduna sau spume-mi cu cine esti prieten ca sa-ti spun cine esti.Referitor la ticalos are relatii la Stroie.. ca se aseamana la cate prostii a facut trebuia dat de mult afara dar a fost ascuns ca si alti ticalosi.

Anonim spunea...

asa e ,sa ales praful da nu numai de seg A,toate seg au simtit criza si rasismul din toate punctele de vedere de ce oare au plecat mai intii femeile si brasoveni?sa revenim sa ales praful dar usor usor mergem mai departe autobuzele sunt pline vestiarele deasemeni .astia sunt cu astia defilam .nu ne place da avem nevoie de toti

Anonim spunea...

oameni buni...acum ca a iesit fabrica din criza ,nu credeti ca nu ar trebui sa n-e mai lase in 75% sau zile fara plata???????
si totusi se sta......pai nu e mafie?!spuneti voi!!!
e mafie si inca mare...

Anonim spunea...

La hala i colivii oameni sunt chemati sambata la munca obligatoriu care nu vine sunt dati afara fara nici un fel de motiv.
Cui sa te plangi? sindicat nai iosif face ce vrea.

Anonim spunea...

si eu sunt din segment C am 3 ani de ina...problema e ca nu te da afara ca nu vi la suplimentare numa ca-ti taie prima de fidelitate....arion era un super baiat cand era sef de schimb acum e o scarbba de om....imi pare rau il respectam,,,,

Anonim spunea...

nu te supara....darrr,cine va pune sa-l respecta-ti?!!
sti-ti cum e vorba:respecta-ma si vei fi-i respectat.
eu una nici macar nu l-as saluta,nici nu m-as uita la el...daca vrea respect sa si-l castige,doar asa va avea.

Anonim spunea...

nu au voie sa umble la prima de fidelitate,aia este data de firma iar asta o spune contractul olectiv de munca.
unde scrie ca sambata este obligatorie...unde?
obligatorii sunt 5 zile pe saptamana.
asa ca mare grija..nu au voie sa umble la primele date de firma si mai ales care figureaza in contractul colectiv de munca.
avem si noi drepturi nu numai obligatii

Anonim spunea...

Cine mai tine cont si de contractul de munca cand e vorba de orgolii,de fapt acel contract tine cont numai de avantajele societatii mai putin de salariati.Referitor la comentatorul din 18 septembrie ,cu siguranta nu se stie despre orgiile pe care le organiza "desteptul de Tamas"impreuna cu lingaii..Botezatu,etc ,asa zise iesiri colegiale la care nu participau decat cei invitati ,iar acum daca ne uitam pe aceste criterii s-au facut si listele.Daca ma uit bine au ramas si niste gestionare care nu siu ce atributii mai au,ba sa ne uitam ca le-a facut si niste salarii de parca ar avea lucrari speciale ,in afara de faptul ca dau din buric pritre masini ,nu stiu ce mai fac,a...poate ochi dulci.

Anonim spunea...

Aici ai mare dreptate in legatura cu gestionarele...au fost date afara cele care aveau soala si experienta pentru gestiune iar acum colac peste pupaza si-a bagat,,sefa''prietena,care a venit in firma de la fabrica de papuci,cum sa lucreze saraca la montaaaaj,cand mai sta ea la cafea si tigara daca Nicusan le-a impus munca multa...nu face fata fetita ca e micuta saracuta.
Asta e acolo ,au dat afara oameni care au lucrat in fabrici ,,Tractoru,6 Martie,Rulmentu,Steagu,etc,etc si au tinut papucari fara exerienta...dar asa e aici la INA SCHAEFFLER----PILA conteaza

Anonim spunea...

de la 1 octombrie s-au anuntat inca 36 de restructurari ....un schimb de la segmentul B.12 persoane concediate si plus ce urmeaza de la alte segmente.....felicitari Dl. Blemovici

Anonim spunea...

de la 1 octombrie s-au anuntat inca 36 de restructurari ....un schimb de la segmentul B.12 persoane concediate si plus ce urmeaza de la alte segmente.....felicitari Dl. Blemovici iti bati joc muncitori ...

Anonim spunea...

Sa de-a afara...sa vedem ce face d-nul Blemovici?!o sa scoata TESA din birouri sa traga pe masini?nu creeed,o sa fuga sa-si caute alte birouri iar firma o sa de-a faliment,ca am ajuns sa fim mai putini muncitori iar TESA infloreste.
Si cand ne-a lasat acasa cu 4 zile fara plata TESA a stat 2 ca si cum noi muncitorii depindeam de munca lor,dar ei nu se gandesc(sau nu vor sa vada)ca isi i-au salariile pe spinarea noastra,pentru ca in productie noi suntam baza nu TESA care sunt cate 15-20 intr-un birou,si ies din ora in ora la tigara...
si stau si ma gandesc... daca noi suntam obligati sa cunoastem mai multe masini si sa lucram pe 3-4 masini in opt ore,iei de ce nu pot face acelasi lucru??adica sa lucreze unul pe 2-3 calculatoare pentru ca nu trebuie decat sa se mute de pe un scaun pe altul sa miste mousul si sa se joace pe tastatura....aaaaaaaa cum de nu m-am gandiiit...of doamne iertati-ma(TESA)iesiti din ora in ora ca v-a amortesc funduletele pe scaun,de ce nu-i cereti d-lui Blemovici niste fotolii mai moi!si ca sa va dau o idee:scrieti o propunere si atasati-o in cutiuta EUR...se accepta sigur.TESA e pe primul.

Anonim spunea...

loc.
Scuze m-a grabeam ca mai am si alte obligatii...de exemplu familia care am neglijat-o anul trecut si de Paste si aproape in toate sambetele si duminicile care veneam la munca,iar acum stau si ma gandesc ca nu sa meritat,dar asta e...cel putin anul trecut veneam cu placere in schimb acum venim sa nu n-e de-a afara.

Anonim spunea...

Nu va supara-ti ca va spun, dar si restructurarile astea au un rost si ele,doar nu credeti ca da afara doar asa.
pe o parte da afara si pe alta angajaza,au ei unele beneficii din asta,stati linistiti,d-au afara oameni cu salarii cat da cat mari care s-au luptat sa l-e ridice prin categorii,si angajaza sau reangajaza cu un salariu de mizerie../deci au de castigat....nu-i asa d-na STROIE?!
ASA E...va spun eu ca e asa chiar daca n-e considerati nestiutori sa stiti ca stim...si stim muuulte.

Anonim spunea...

Sa nu uitam ca s-a cam terminat campania de recoltat poti sa-ti aduci somaj lingaii de Zarnesti,cred ca s-au odihnit si mai ales s-a facut curatenie prin fabrica a-ti dat afara pe cine va-ti propus ,acum se poate dormi in liniste.

Anonim spunea...

Asta cam asa este unele persoane au fost protejate sa nu fie date afara si au fost trimise in somaj tehnic(de bunavoie)iar altii au fost obligati sa stea in somaj ca sa nu fie martori la miscarile de personal care s-au facut.

Anonim spunea...

Marirea asta de salariu de 10 lei...ce inseamna????
inflatie cumva??!! RUSINE

Anonim spunea...

S-a adaugat la salariu o marire de 0,74%.
sa ziceti sarut'mana.

Anonim spunea...

LA MULTI ANI!!!!!!! INA SCHAEFFLER
Haideti sa recunoastem ca a fost frumos gestul cu medaliile...

Anonim spunea...

Nu stiu cat de frumos o fi fost pt. unii dar m-am simtit ca la intrecerea socialista ,o recunoastere a partidului pt. efortul depus.Se putea si altfel peste atatea sacrificii...mai ales la segmentul A ,dupa atata somaj si momete tensionate ,o alta recompensa cred ca era mai potrivita.Din punctul de vedere al celor care au trecut prin criza ca gasca prin apa aceasta medalie a fost bine primita.

Anonim spunea...

Ar fi-i fost frumos ,,cadoul surpriza " de care se spunea sa fi-i fost vre'ooo...200 lei....nu?
nu un amarat de tricou si o felicitare, daaaaar sa nu uitam ca inca e criza la Schaeffler.

Anonim spunea...

INA Schaeffler...Cea mai mare bomba cu efect intarziat din lume...Cum intr-o institutie cu asa nume poti ajunge manager fara studii superioare...macar bacalaureatu luat...CUM????? Cel putin, in seg T, asa se face...Cei ce stiu sa verse la sefi ce au mancat X si Y dimineata..ajung manageri, tehnicieni..m***** lor pe ei in carca acolo...cei cu scoala lasa-i sa sclaveasca jos...cei fara carte, fara habar sa lege 2 cuvinte..in romana..chiar daca trebe si in germana, engleza macar..ei sa ne conduca! Ei trebuie sa fie manageri si tehnicieni, nu cei care s-ar putea descurca...si inca o problema..de ce ai demara un proiect pentru mutearea unor masini (in aceeasi hala, doar schimbare de pozitie si loc) numind un Director de proiect, manager (IAR) si alti subalterni cand tot ce se face este sa vina un baiat cu stivuitorul si inca unu sa-l ajute...chiar trebe director de proiect? cand cei 2 baieti sunt informati de la altii de mai sus unde sa puna acele masini? Rusine, imi pare rau ca romanu ramane la fel si in fata altor tari dezvoltate cu cel putin 70-80 de ani fata de frumoasa nosatra ROMANICA.

Anonim spunea...

de mult nu am mai auzit sloganu ,,in permanenta ne gandim la angajatii nostirii"

Anonim spunea...

Asta e un mare adevar,ca toti fara scoala ajung sefi,si eu cunosc persoana care a inceput ca simplu muncitor a mancat rahat la sefi iar acum conduce o sectie si tot asa nici macar nu are diploma de BAC,iar pe prietena ei a ridicat-o in functie de la muncitor la gestionar,ca dee e salar mai bun.
Asa ca nu ma mai mir de nimic,la Ina e firma tuturor posibilitatilor,daca sti ce sa faci si ai o pila ajungi chiar si manager chiar daca nu ai studii superioare.Daca ai 10 clase sti sa scrii sa citesti sa faci o adunare si o scadere esti bun si daca mai ai si o piluta esti aranjat cu o functie multumitoare.

Anonim spunea...

In legatura cu sloganul dat mai devreme e mai potrivit,,in permanenta n-e gandim la prietenii nostri"...asta se potriveste mai bine.

Anonim spunea...

salut ,as dori sa ma transfer la un alt segment,daca stie cineva procedura va rog scrieti aici ,va urmaresc cu interes.

Anonim spunea...

Salut,depinde de la ce segm.vrei sa pleci si ce sef ai.
Prima data trebuie sa fii sigur(a) de segmentul unde vrei sa mergi si ca este nevoie de tine acolo(sigur),mergi vorbesti personal cu seful de segment unde vrei sa mergi sa-ti confirme ca are nevoie de tine pe termen nelimitat (sa nu accepti sa fii detesat(a) ca e posibil sa fie teapa,vorbesti direct pentru transfer,si daca totul e ok te duci la seful tau si ai spui ca ti-ai gasit in alt seg.si vrei sa pleci cu transfer...dar ti-am spus ca depinde de la ce seg. vrei sa pleci,normal daca seg. respectiv merge prost nu are de ce sa nu-ti dea drumul...
Iti mai spun un lucru de care trebuie sa te agati,pentru postul la care vrei sa mergi daca este liber si are nevoie de personal ar trebui sa stie si contabila de la personal...dute si intreaba la personal iar daca spune ca nu mai sunt locuri pe postul respectiv s-o crezi ca asta inseamna ca o sa aiba nevoie de tine doar 2-3 luni si pierzi ca te-ai cerut singur(a) ca innapoi nu mai ai sanse sa te intorci iar ei nu-ti mai prelungeste contractul...mare atentie si eu era sa iau teapa cu asta,noroc ca am deschis ochii la timp.
Iti doresc sa-ti rezolvi...BAFTA si NOROC.
PS...sau o sa-ti spuna sa mergi detesat(a) iar dupa 2 luni iti face transferul,sa nu crezi nici asta.

Anonim spunea...

3100 de angajati,oare cati sunt TESA si cati muncitori....eu cred ca 1 la 1
voi ce credeti?

Anonim spunea...

multumesc mult pentru raspunsul destul de explicit, imi doresc sa plec din seg in care lucrez ,destul de mult, ca sa ajung sa va scriu .mi se pare un loc de munca de viitor dar ,fara oportunitati de avansare nici macar nu pot spera la categorie si despre asta putem vorbi la timpul viitor indepartat ca sa nu mai vorbim ca am dat de un coleg ... poate aveti si voi asa ceva,e singurul om din cati am intilnit,care ma uimeste. in aceasta saptamina ma voi interesa la alte seg. de locurile libere .ar mai fi o problema,din cate stiu seful nu ma lasa sa plec desi nu sunt un om de neinlocuit si din punctul meu de vedere nu ar fi corect daca eu imi gasesc un loc de munca unde ma descurc si cei din seg.ma vor de ce sa nu ma lase sa plec nu ar fi corect nu_i asa ?mi s-ar lua dreptul de avansare cel putin financiara ;poate peste un an ,da e dreptul meu.sau nu?

Anonim spunea...

Anonimul din 10 oct ,ar trebui sa faca publice si numele celor doua asa zisa sefa=Roxana,iar prietena ei care a fost avansata gestionara=Vali si seg A MONTAJ curiozitatea ma impinge sa cred ca nu a avut contra candidat care a mai lucrat pe postul respectiv iar de competenta pentru postul de gestionar ce sa mai vb.sfatul meu este ca tot ce ai scris aici sa pui pe o hartie si sa-l instiintezi si pe Blemovici cu semnatura de la cat mai multe femeii din montaj ,bineinteles daca ele nu sunt fricoase si pot sa isi asume aceste nereguli PS fosta colega montaj.imi pare sincer rau de voi si va doresc sa fiti unite pentru ca alt fel nu o sa reusiti.Succes in noul tau loc de munca pe care ai posibilitatea totusi sa il gasesti in alt segment iti recomand seg.G EU nu am avut sansa asta

Anonim spunea...

Ca sa se ajunga aici s-a avut in vedere sa se elimine orice concurenta si sa fie unica a-ti avut grija din timp sa le face-ti si salarii mari ca sa nu sufere la persoanele vizate mai sus.Nu credem ca mai este nevoie de dat in scris la manager ca oricine se poate convinge la fata locului de aceste fapte.

Anonim spunea...

Ar fi o nebunie sa recurgem si la semnaturi,cel mai bine ar fi sa se ia masuri(din partea conducerii pt.ca sa fim seriosi citesc si ei aceste randuri) ca persoanele vizate mai sus sa paraseasca scena ca si asa au facut mult scandal pt. ceeace sunt.

Anonim spunea...

Comentariul meu e ... NO COMMENT

Anonim spunea...

Am avut nefericita placere de a lucra 3 ani la INA Schaeffler, a fost cea mai mare deceptie din viata mea. In aceasta firma sunt vazuti bine numai pupincuristi, cei care muncesc sunt fraieri care trebuie sa tina in spate vreo 5 trantori. Apropo nu mai vorbiti de iosif si de arion(i-am scris cu litera mica pt ca nu pot sa-i scriu cu litera mare) ei sunt stapani de sclavi pe plantatie, pentru acesti"oameni" cuvantul respect este limba straina. Si va rog sa nu mai vorbiti urat de ei dai in P---a mea de prosti. Domnul Blemovici tot respectul pentru el, pacat ca este inconjurat de o haita de hotii.
Pentru cei care inca mai lucrati in INA ce dracu mai cautati acolo plecati, salvativa de virusul Schaeffler.

Anonim spunea...

Iosiv Arion ...cei mai jegosi oameni pe care ai cunosc aaaaaaaaa era sa uit de scumpul sef de schimb tomescu...care o sa ajunga director de productie saracu de el ...om cu 8 clase....se ajunge...a lucrat in perie la rolem si acum e sef....asta e viata....

Anonim spunea...

Ce stiti mai exact de acel curs ce firma il organizeaza in legatura cu liceul Mircea Cristea?

Anonim spunea...

salut tuturor

Anonim spunea...

Jos cu Nicusan,distruge tot ce atinge...HOOOOOOOO

Anonim spunea...

ma bucur ca ati ales sefi de schimb cu 1 sau 2facultati (cu toate ca nu se demonstreaza)lasatii mai incet ca nu mai au ratiune nu mai au scrupule nu mai au nimc au inebunit de tot folosesc cele mai jalnice metode in intimidarea oamenilor pentru a-si atinge scopu de multe ori nejustificat....

Anonim spunea...

SALUT TUTUROR
M-am saturat de atatea sefi si personal tesa mai ales cum se fac angajarile in ultimu timp au dat afara oameni buni si s-au angajat cunostintele lor.La colivii iosif au angajat nevesaele la toti (catei) lor asa zis sefi de echipa nu stii de cine sa te mai feresti ca sunt toti nepriceputi angajati ca debavuratori si apoi ii trec pe masini lor nu li se cere nimic doar sa stea linga masina iar alti trebuie sa faca cite 3,4 transformari pe zi si tot nu sunt buni.Pauza de masa au numai uni care se fac ca nui vad iar pe alti nuau voie nici la weceu vine ARION care este pe post de paznic aia face el toata ziua umbla toata ziua printre masini casa vada cie pleaca la masa sau la weceu daca ceri un sfat la un program este afon zice ca nui treaba lui el e pe post de agent de paza.Toti ce-i care stiau ceva au plecat de gura lui Iosif si pune el pe cie vrea Tomescu si Ilies oameni de nimic.Unde osa ajungem cu asfel de oameni nustiu poate stie conducerea Ina.

Anonim spunea...

Referitor la angajari si la wzs (magazie si pregatitori)acolo sunt ca intr-o familie sot si sotie cu copii, sora si frate sau prieteni de pahar,mai nou chefurile se tin la fabrica daca s-au adunat cu totii.

Anonim spunea...

in legatura cu 'anonima ' din 28 septembrie, in necunostinta de cauza o anunt ca "prietena " sefei de la montajA nu a lucrat niciodata la papuci iar postu de gestionara,nu il mai detine inainte sa inventezi lucruri despre care nu esti informata .Mai informeazate inainte sa vorbesti ca de facut rau sub copertina de 'anonim'suntem cei mai tari.O ZI BUNA TUTUROR

Anonim spunea...

Nu a lucrat la papuci ci dama de companie in Germania si cealalta la aprozar numai bune de gestionare.

Anonim spunea...

INA = Jigodiiiiiiiii de oameni la conducere !!!

Anonim spunea...

Buna tuturor...as dorii sa va intreb de ce va luati de fetele de la montaj seg A ,sa fim seriosi acum fiecare se agata de ce mai poate,fiecare din noi daca ar avea un prieten mai sus pus s-ar agata de el cat ar putea,si sa-ti ajuti un prieten e omenesc,nu se spune ca ,,prietenul la nevoie se cunoaste''?
Fiecare din noi avem cel putin un prieten,, bun'' in firma si ganditiva daca am fi-i avut putere sa-i ajutam,nu am fi-i facut-o?!va garantez eu ca DA,asa ca lasa-ti barfele si bucurati-va ca mai sunte-ti in firma si mai aveti un loc de munca,iar daca nu mai sunte-ti in firma,cautati-va mai bine un loc de munca si lasa-ti barfele si rautatea ca oricum nu rezolvati nimic.
Asta este lupta pentru supravietuire,te faci frate si cu dracul daca este nevoie doar sa ai un loc de munca cu un salariu cat de cat decent...suntem oameni cu totii si de aceea n-e luptam fiecare din noi sa avem un loc de munca in ziua de azi,asta e,e foarte grea viata in ziua de azi si din cauza asta se strange atata rautate in noi...va doresc sa aveti o zi cat se poate de buna.

Anonim spunea...

Domnule anonim ,care le ti in brate pe cele doua nu crezi ca intr-o firma multinationala corect ar fi sa avansezi prin resurse proprii cum ar fi calificarea in domeniu cunostinte tehnice si coate tocite pe bancile scolii?Nu cred ca daca conducerea germana ar stii ce se petrece in firma ar fi deacord cu expresia "fiecare din noi daca ar avea un prieten mai sus pus s-ar agata de el cat ar putea "(asa ceva nu inseamna prietenie). Asa ai avansat si tu ?

Anonim spunea...

Asa pentru linistea ta ,sa sti ca eu sunt in somaj,tocmai ca nu am avut pe nimeni....multumit(a)?!

Anonim spunea...

Felicitari,altii datorita prietenilor stau linistiti ca li s-au dat un scaun cald si nu-si fac probleme ca vor fi dati afara sau trimisi in somaj.

Anonim spunea...

Buna...nu stiu daca m-a felicitat anonimul din 4 nov care mi-a spus ca tin partea celor doua dar tot pentru el spun ca eu chiar am lucrat in montaj cu ele si asta pe vremea cand erau atat ,,sefa''si prietena ei la fel ca toti operatorii,,egali''pentru ca asa spunea Tamas ca in montaj toata lumea este egala...numai ca ele chiar au stiut sa se dea bine pe langa el,stateau la tigara impreuna,ieseau la evenimente impreuna,si nu numai cu el cu majoritatea personalului care era pe atunci in birou si multe pe care nu cred ca are rost sa mai vorbesc ca mie una mi-e si sila sa vorbesc de cele doua,si daca stau bine si ma gandesc ma bucur ca nu am ajuns sa-mi dea ordine si sa ma frece de colo colo cum vrea ea, o mucoasa fara studii superioare ca nu stiu daca are 25 de ani,iar eu am vechime in munca 25....asa ca cu ajutorul lui D-zeu o sa-mi gasesc ceva la primavara de lucru,,poate''intr-o firma in care se cunoaste respectul...si crede-ma vreau sa l-e uit pe cele doua de aceea am scris ce am scris data trecuta,nu mai vreau sa aud sau sa citesc de ele undeva ca nu sunt vedete sau staruri,au stiut ce sa faca si bine ca le-a mers,iar eu daca am muncit si nu numai eu si mi-am vazut de treaba*** n-am avut tupeu si asta-i rezultatul... si crede-ma ca nu mi-i s-a dat nici o sansa in firma,dupa trei ani in firma mi-i s-a spus ca nu am calificare pentru posturile care ar mai fi-i in firma si nu ma poate da nici in alt segment si singura solutie a fost somajul si asta dupa ce am stat o perioada buna cu 8 zile fara plata si restul zilelor de 75%...si revin la comentariul din 4 nov ,,daca nu ai pe nimeni , oricat ai muncii tot nu esti bun.
Va doresc o zi cat se poate de buna tuturor...

Anonim spunea...

Voi vorbiti din interior, dar sa vedeti ce urat e mamutul din afara!

Sa incerci ca furnizor sa prinzi un contract pe corecte e imposibil. Chiar daca actualul furnizor e foarte slab si scump, fara daruri nu faci nimic.


In conditiile in care spuneau acum 7 ani cand au venit in BV ca vor contribui la dezvoltarea afacerilor locale!

Mafia si spaga troneaza in INA!

Anonim spunea...

s

Anonim spunea...

da,intradevar,foarte mult personal(TESA) la INA,ei nu isi dau seama ca pe "spinarea"operatorilor isi iau salariile uriase,operatorii se dau in somaj si li se dau zile fara plata(cat cuprinde,4-8 zile la tesa numa 2-maxim,poate se pune cumva praful pe scaunele lor foarte bine lustruite sau poate le duce "lipsa"locul de fumat ca nu mai stau ei rezemati din cinci in cinci minute cu picioarele pe pereti ca vai doamne nu pot sa stea in picioare,muncesc prea mult "saracii".

Anonim spunea...

Doamne....cat m-as bucura sa apara d-na Schaeffler neanuntata,numai asa ar vedea si ea cu ochii ei ce se petrece in firma.
D-le Blemovici de ce il tineti pe Nicusan atat in brate,acum ia-ti dat si seg C ,chiar vreti sa distruga segm.A,B si C??? el nici macar nu cunoaste personalul si trimite in somaj si fara plata de parca ar fi-i stapanul firmei.
Daca tot obliga oamenii sa-si ia zile fara plata, de ce nu isi ia si el,nu?doar el e seful si trebuie sa de-a exemplu oamenilor...sa fie el primul pe lista cu zilele fara plata...la el oricum nu se vede la bani,in schimb la noi va asigur ca da

Anonim spunea...

D-le Dan Sebastian,am si eu o intrebare catre d-voastra.
Cat de sigur este anonimatul asta pe care toata lumea isi spune oful??asta asa pentru siguranta.

Anonim spunea...

Buna tuturor! Toti anonimi au dreptate, era mafie si inainte de revolutie, dar ce se intampla la ina acuma intrece ori ce masura e strigatoe la cer cum se fac angajarile si cum se da afara.Poate aud si cei din Germania ce se intampla la ina din Brasov.

Anonim spunea...

Sa speram ca cine trebuia sa auda si sa vada nu este departe,multi angajati au plecat ca nu mai suportau colaborarea cu "sefii" ,eu a trebuit sa plec in Italia din cauza lui Roman Vasile care nici nu stie de ce vine la fabrica, iar meserie pauza.

Anonim spunea...

Si eu am lucrat cu individul asta dar slava domnului ca m-am transferat la un departament ca era imposibil sa lucrezi cu el.Cei care erau mai buni dintre noi erau inlaturati, dati afara ca sa nu fie un pericol pentru el si sa-i reclame incompetenta.Este un monument de prostie asemeni multor alti sefi de prin INA.

Anonim spunea...

Ai vrut sa spui ca marea majoritate a ,,sefilor''din INA,si ce sefi...?! daca s-au angajat printre primii au ajuns sefi ca aveau vechime sau pile care i-au sustinut ,,,asa ca pe mine una ma lasa cu rece cand vine vorba de sefi,unii din ei sunt cat se poate de comunisti si de tirani care nu au nici macar un pic de respect pentru prostii care muncesc sa-si ia iei salariile care nu sunt tocmai mici...TICALOSI

Anonim spunea...

Buna tuturor
Inainte sa ajung la ina am avut un coleg care era lacatus de intretinere dupa vreo doi ani s-a angajat si el la ina plimba niste hartii nici el nu stia pe ce post este angajat acuma este sef de schimb cum a ajuns nustiu ca nu mai vorbeste cu mine de cand e sef intoarce capul de cate ori ne intalnim.Asa ca nu e de mirare cum poti ajunge sef la ina.

Anonim spunea...

Florin Iosif,om deosebit.De prima oara,necunoscut.Angajat la debavurare,promovat prin forte proprii la frezare,avand necesar de personal la acest departament.Zarnesti 0,cei care-l denegreaza pe acest om.Cu respect,pentru Iosif,B.L.Ste,inclusiv D-lui Blemovici.Multumim Hrml

Anonim spunea...

Ce parere aveti despre programatorul de la segmentul C , d-l Florin Smoleanu???

Anonim spunea...

iosif este bolnav la cap are si o lovitura merge cu capu intr-o parte este periculos da afara pe ce-i caer ii raspund ii tine in brate pe cei din zarnesti pt. ca taicasu si tata lui Blemovici au fost directori la 6 Martie de asta a ajuns le sef alfel era bun la debavurare.
Poate face odata spume la gura numai asa se poate scapa de el alfel nu vad cum, are pile puternice ca toti ceilanti.

Anonim spunea...

dl smoleanu este cel mai bun.are stofa.....felicitari

Anonim spunea...

Sa-i face-ti o statuie , sa nu-si piarda samanta si sa ramana in amintirea vremurilor frumoase.

Anonim spunea...

Smoleanu este un om bun dar vine la serviciu pt. un salaru destul de bun nui baga in seama pe iosif si Arion care sunt afoni din orce punct de vedere mai ales al programelor cnc ei sunt buni s-a pazeasca operatori s-a nu plece la pauza de masa.

Anonim spunea...

Florin Iosif,om deosebit.De prima oara,necunoscut.Angajat la debavurare,promovat prin forte proprii la frezare,avand necesar de personal la acest departament.Zarnesti 0,cei care-l denegreaza pe acest om.Cu respect,pentru Iosif,B.L.Ste,inclusiv D-lui Blemovici.Multumim Hrml

14 noiembrie 2009 22:49

E prima oara cind aud vorbind frumos pe cineva de Iosif .E un inceput bun.I-mi vine sa m-a tavalesc pe jos de ris.Ha ha ha ha ha ha !

Anonim spunea...

Sunt uni care tin si cu Iosif dar aia se numesc (catei) sau cei care iau angajat el sau le-a angajat nevestele multe dintre ele neavand ce cauta acolo stiu multe dintre ele ce au lucrat inainte si acuma sunt bine mersi vazute si bine cum au reusit poate ne spune doamna Stroie ca ea stie cum se fac angajarile la ina daca nu va spun eu mai tarziu.
O zi buna tuturor!

Anonim spunea...

O fi chiar el (iosif) ca alt cineva nu poate spune ceva bun la adresa acestuia.......sau cineva din Zarnesti pus de el.

Anonim spunea...

Spunea un anonim ca Iosif a fost angajat la debavurare de la inceput, acolo a putut reusii le cand a fost testat numai sa intre in ina apoi a functionat pilele ia turnat pe toti ceilanti care au plecat si a ramas le mare sef. hu hu hu hu hu idiotule.

Anonim spunea...

Eronat! Iosif a fost de la bun inceput angajat ca sef de schimb,dar voi cu numar de marca f mare nu aveti de unde sa stiti.

Anonim spunea...

Cati din voi, ,,anonimilor" , ati prins segmentul C in Tractorul??? Aveti 1-2 ani de la angajare si va dati cu parerea. Ati putea consulta un profesor de romana sa va ajute sa scrieti 2-3 randuri citet si ortografic. Se pare ca in general flacaii de la debavurare isi dau cu parerea.

Anonim spunea...

IOSIF CEL MAI BUN SEF DIN INA CA SI BASESCU IAR ARION CA BOC.

Anonim spunea...

Draga anonimu-le ,antepenultimul,vezi-ti de ortografia ta ca esti varza,se vede ca esti lingau fruntas si nu stii cum s-o dai.Atata timp cat v-a mai functiona aceasta societate INA v-a fi un colac pentru multi neaveniti si frustrati.

Anonim spunea...

Multi catei are acest individ unu il gasesti si pe net.Felicitari celorlalti toate au o limita si vom scapa si de acest DOBITOC FARA MILA pana cand nu se strica de tot scmentul C.

Anonim spunea...

Hmmmm, nu-mi vine sa cred ce citesc pe aici.Sunt un proaspat absolvent de facultate care a fost la interviu si astepta cu nerabdare sa se angajeze.Din "PACATE "nu am nici o pila, cred ca de asta nu am mai fost sunat....o zi buna tuturor si multa bafta celor care au absolvent anul acesta si muncesc prin Hypermarcheturi ca sa castige un ban.Suntem pe drumul cel bun

Anonim spunea...

STAI LINISTIT ACLO UNDE ESTI DACA NU AI NICI O PILA, NAI NICI O SANSA SAU DACA ESTI CEL MAI BUN DINTRE CEI EXAMINATI TE ANGAJEAZA PE 3 LUNI DUPA CARE TE ELIMINA FARA NICI UN MOTIV.

Anonim spunea...

In primul rand va spun buna seara si la multi ani de ziua nationala. De 25 de minute am citit comentariile toate si am ramas surprins de opiniile unora din dvs. De 4 ani de cand lucrez in aceasta fabrica am cunoscut frustrarile multora dintre dvs dar vreau sa va ofer niste raspunsuri pentru aceia care cred ca de acolo de la controlerul unui strung sau freza cunosc totul! Tesa reprezinta 31% din fabrica. Nu zic toate aceste posturi de TESA, dar majoritatea sunt vitale pentru fabrica pentru ca fiecare isi au rolul bine determinat si structurat, si apropo asa cum s-a plans cineva ca a fost pus sa invete pe 3 masini, nici eu, ca si TESA nu stau cu fundu' pe scaun si ma joc pana la 5.Daca n-as fi eu si cele cateva sute de tesa, cei ca dvs nu ar avea ce pune in masina, n-ar avea cine sa aduca materia prima, sa discute cu clientii, sa coordoneze livrarile, etc. Degeaba strigati ca aveti conducerea proasta in departamentul/segmentul dvs, viata este grea pentru toti, e un fel de jungla de fapt unde nu este greu in ziua de astazi..., de fapt ce v-ati dori, sa vina seful de segment sa va ia in brate, sa va asculte si sa va stranga mana?? Poate ca asa ar trebui, in schimb unii dintre dvs vad numai aspectele de jos, salariile proaste, lipsa de motivare, in schimb ar trebui sa fim multumiti cei care inca mai suntem ca avem un loc de munca si atat. O seara placuta, scuze daca am suparat pe cineva...

Anonim spunea...

ai si tu adevarul tau..., dar se fac multe chestii care nu se justifica...

Anonim spunea...

Mda,accept 80% din comentariul tau,dar ma mira faptul ca inca mai sunt oameni care au gandirea limitata. Cum adica sa zicem mersi ca avem un loc de munca? Asta inseamna ca poate sa mature cu noi pe jos pt orice fel de salariu? Nu sunt de acord cu asta,de munca gasim si in alte parti,chiar pe vremuri de criza,problema e sa fi stapan pe situatie si , cred eu , ceea ce sti nu poate nimeni sa iti ia.

Anonim spunea...

Buna ziua. Am intrat sa le transmit celor din Zarnesti un calduros La multi ani! Nu uitati 90% din meseriasi sunt din Zarnesti si tin firma pe picioare, de aceea multi pupincuristi nu ii sufera.Bafta Zarnesti.

Anonim spunea...

Da, spune mersi ca ai un loc de munca. Daca ai avea 2 copii in liceu si unu in generala te-ai mai gandi. Nici mie nu-mi convine dar de cat sa stau in somaj si sa astept un telefon de la un potential angajator, stau si inghit aici, pentru ca... intotdeauna "ne gandim la angajatii nostri" si este o mandrie sa lucrezi la I na ...

Anonim spunea...

am citit o parte din comentarii si as vrea sa fac o completare la unul din ele, Nicusan poate sa distruga si fara sa atinga, este incredibil ,este magie

Anonim spunea...

SARBATORI FERICITE TUTUROR SI CELOR DIN ZARNESTI CARE SUNT BAZA INEI.

Anonim spunea...

Am citit toate comentariile si vreau sa spun ca sunt mandru ca lucrez la Ina.Si asta din 2006,cand la vechiul loc de munca aveam 600 de lei.Ca sunt locuri unde spuneti ca este mafie,s-ar putea sa fie,dar oara nu este mafie peste tot?Si nu sunt personal tesa,sunt un simplu strungar(si inca foarte bun).

Anonim spunea...

Strungar bun, azi egal sclav la ina.
Sarbatori fericite!

Anonim spunea...

Felicitari d-lui strungar pentru CURAJUL de a arata si o alta fata a celor care isi desfasoara activitatea in aceasta firma.Nu sunteti singurul care se declara multumit, suntem cu miile si nu ma refer la TESA, doar ca nu suntem constienti de lucrurile bune care ni s-au intamplat de cand lucram aici. Oare la fostul loc de munca al fiecaruia dintre noi nu am avut momente mai grele, diverse discutii contradictorii cu sefii, cu colegii sau nemultumiri mai mult sau mai putin firesti?In orice fima se intalnesc asemenea situatii, iar daca am da bir cu fugitii pentru motivele enumerate, aceasta ar insemna sa renuntam toti de buna voie la locul de munca.Cati sunteti dispusi sa faceti pasul?si ma refer la cei pe care ii stiu de aproape 4 ani la Ina si care in fiecare zi spun in gura mare ca pleaca , dar ei erau si ieri, si azi, si vor fi si miine in acelasi autobuz.Si chiar nu conteaza de unde esti: Brasov, Zarnesti, Sacele, etc. important este sa ne facem datoria in cele 8 ore de lucru si sa fim OAMENI!!!Nu suntem sclavii nimanui, poate doar sclavii propriilor noastre nevoi.
D-le strungar, inca o data :FELICITARI!Tot respectul pentru cei ca dv.

Anonim spunea...

TRAIASCA BASESCU!!!

Anonim spunea...

fratilor in logistica sa vedeti mafia...am auzit ca acum 2-3 ani se fura alama cu camionul si aceeasi oameni sunt foarte linistiti tot in logistica.pai cum sa mearga societatea asta daca este o miniatura la sleata de la BUCURESTI????

Anonim spunea...

nunai comentati unde mai gasiti un loc de munca ca la ima cine va mai dadea atitea prime sau salar va taiiata din salar cumva sau va luat bonurile NU atrunci nu va mai mincati de fund toti ca ina e asa ca drege de ce nu plecati in alta parte daca nu va convine locul de munca.plecati si lasati pe altul in locul vostru carei convine sa munceasca pe salarul care il da ina sa va fie rusine ca vb asa ceva

Anonim spunea...

nu am nimic cu cei care stiu problema lor din segment dar ce am doare cel mai tare e ca sunt unelea care habar nu are ce scrie sfatul meu e sati tii gura draga anoni m sa nu mai vb despre montaj ceva care numai pe tine te intereseaza , ce iti este ciuda ca nu asi ajuns ti sefa sau ca nu tea pus pe tine gestionar tu nu ai habar despre ce este vb in montaj si tu vb unelea cuvinte care nu trebuia ca le vb de aia teau dat afara din montaj pt-ca din cauaza ta sa ajuns ura asta intre femei si tu ne zici noua sa fim unite sati fie rusine dar tu ce iai facut lui tamas de tia dst categoriile ...a a acuma numai zi8ci nimicd nu sati fie rusine

Anonim spunea...

Ultimul anonim sa traduca ce a scris ca nu se prea intelege ce a vrut sa spuna si despre ce vrea sa comenteze....sa scrie in romaneste...oricum se vede ca nu ai prea trecut pe la scoala...esti varza,daca si vorbesti cum scrii,e clar*****dupa cat am citit era vorba de locurile de munca de la Ina....in toate segm.sunt nedreptati dar asta e nu avem ce face,pana la urma sa fim multumiti ca avem un loc de munca,usor;greu cum e avem un loc de munca si 8 ore trec,adevarul e, ca in ciuda crizei si prin perioada mai grea prin care a trecut firma,primele s-au dat,bonurile s-au dat ,cadouri la copii am inteles ca se dau,asa ca ce sa mai comentam***e bine***
Va doresc o zii cat se poate de buna...

Anonim spunea...

Buna ziua! Observ ca muncitorii de la INA sunt foarte multumiti de prime si cadouri, oare sefi lor ce prime primesc? stie cineva.

Anonim spunea...

Cand se deblocheaza maririle de salariu? Cand se poate da de o categorie? Ramanem cu a 3-a pana la pensie?

Anonim spunea...

eu sunt multumit de salariu de conditiile de lucru...sunt frezor de 3 ani la ina.....dar conducerea segmentului lasa de dorit...in rest jos palaria!!!

Anonim spunea...

Sa-ti fie de bine,ca esti multumit ar fi fost de dorit ca multa lume sa spuna ca este multumita , dar din pacate....Nu cred ca ar trebui sa ne multumim numai ca ne-a angajat ar fi umilitor ,sa ne subapreciem,cred ca meritam mai mult pentru o societate cu o asemenea reputatie,dar daca sunt atatea pupincuristi care se multumesc numai ca cineva si-a facut mila si ia angajat,.....meritam mai mult respect pentru munca pe care am depus-o.

Anonim spunea...

Draga anonimule
Sunt locuri de munca caldute in ina in hala 4, dulapurile sunt pline cu peturi de la bere, doze goale, tiganii de la curatenie au puse pe sacii de gunoi etichete
speciale cand ies pe poarta sa cunoasca sacii. in hala 1 mecanicii dorm noaptea mai ceva ca in pat acasa la electricienii, din hala 1 e hotel, curat cu televizor, carti de joc, ei nu au fost afectati de criza economica, au lucrat in 4 schimburi tot timpul.La statia de epurare dimineata ies angajatii cu ochii catcepele, sunt locuri unde nu poti merge nici la baie ca nu ai timp. Ne-a scolarizat ina stivuitoristi, macaragii, CNC-isti si nici nu ai luat examenul ca te-au si dat afara in somaj.Cel mai bun sef de schimb e Ilies vine dintr-o fosta intreprindere de stat ROMAN S.A, sa nu crezi zarnestene ca esti baza in ina voi ati venit cu branza cei din brasov sunt adevaratii meseriasi.Daca tot te crezi atat de atotstiutor esti mai ceva ca un SRI-st isi va mai reveni ina vreodata sa-si aduca oamenii trimisi in somaj care nu au avut nici un ajutor referindu-ma la sefi si au fost scolarizati la hilda?????/Portarii ar trebui sa faca controale prin locurile mai sus mentionate sa mai iasa din ghereta in jurul orelor 2-3-4 cand e somnul mai dulce celor de la schimbul 3 si unde nu exista foaie de raportare.

Anonim spunea...

Catre anonim 14 decembrie
De ce zici ca "zarnesteni" vin cu branza s-a se angajeze aaa... te simti "cu musca pe caciula" ,voi astia din "orasul brasov" va credeti mari si tari "faceti cacatu bici si ii puneti in varf o petarda ca sa si pocneasca" si dupa aia stirgati in gura mare ca ati reusit imposibilul,stiu cu numele cateva exemplare de genu asta roman si dacia sunt doar niste copii false facute de romanii asa ceva gasesti doar in manele.le doresc multa "carne" in frigiderele sefiilor din inna schaeffler.

Anonim spunea...

BUNA TUTUROR
Eu cred ca nu toti Zarnesteni sunt angajati cu pile,si Brasoveni sunt pe merit angajati la ina,ambele tabere au uscaturile lor,iar despre Ilies nu confundati prostia cu bunatatea.El este bun ca sef la maturatori.La toti muncitorii de la Ina le urez multa sanatate si sarbatori fericite,iar la sefi bani multi si cancer la cap.

Anonim spunea...

Stupoare!!! Am inteles ca ar fi aparut un mail in care suntem informati ca cei care reusesc sa isi consume tot concediul de odihna aferent anului 2009 pana la sfarsitul anului vor primi o prima de 5% . Ce porcarie,de parca asta ar depinde de noi,cand ceri 2-3 zile de concediu parca ceri marire de salariu,asa se reactioneaza. Nu era normal sa fie taman invers? Daca poti sa mai rezisti si sa nu iti iei concediu,adica sa vi la munca pt ,,satisfacerea clientului ( -lor) " firma te recompenseaza cu o prima,fie ea si de 5%. Deci,pana la urma , de aceasta prima vor beneficia tot cei usor de inlocuit,cei care chiar daca sunt in concediu,nu se simte lipsa lor,adica ori sunt ori nu sunt ,oricum nu fac mare lucru. Si daca nu fac mare lucru,...nu ar trebui premiati? Noi astia de jos,roboteii mici si verzi,fiecare avem inca de luat 5-15 zile de concediu. Si inca ceva: de ce nu am fost anuntati de treaba asta in luna iunie-iulie de exemplu? Sunt oameni care chiar daca li s-ar abroba prin absurd concediu,nu mai este timp sa il termine pe tot anul asta. In permanenta ne gandim la angajatii nostrii. Fiecare intelege ce doreste si ce poate prin ,,nostrii,, !!! O zi buna si Sarbatori fericite

Anonim spunea...

Sunt anonimul de pe 5 dec(strungar).
Sa stiti ca nu este nimeni de neinlocuit nici chiar la Ina.Si eu sunt in concediu 10 zile,nu s-a putut mai devreme decat acum,trebuie sa intelegem si societatea,sa facem si noi ceva pentru ea.Sa ne punem toti umarul la munca pentru a trece peste perioada asta grea.Cat le mai trebuie unora ca sa inteleaga ca suntem intr-adevar in criza?Sa ne intrebam ce putem face noi pentru firma,nu ce poate face firma pentru noi.Pentru mai multe comentarii sunt de la segm.T,lucru pentru care inca o data va spun ca sunt mandru.G.S.

Anonim spunea...

Catre anonimi
De ce zici ca Ilies e cel mai de treaba sef de schimb????Dar tu te oftici ca nu e de la voi din zarnesti??Te credeam mai intelept daca nu umpleai frigiderul, atata stiti si voi sa vorbiti cu carnea-n gura.Cand ma urc in masina numai a balegar, piele nespalata miroase nu stiu cum sa fug mai in fata la sofer.Mori intoxicat in masina cu voi zarnestenii astia.Daca v-ar opri la poarta sa controleze numai branza, tuica si bere gasesc in gentile voastre.Te-am intrebat daca tot esti atotstiutor mai scapam de criza sa ne readucem familiile la munca trimise de ina in somaj.Acum cand oile si vitele au coborat de la munte vrem un loc de munca inapoi la ina.

Anonim spunea...

Sunt anonimul de pe 5 dec(strungar).
Sa stiti ca nu este nimeni de neinlocuit nici chiar la Ina.Si eu sunt in concediu 10 zile,nu s-a putut mai devreme decat acum,trebuie sa intelegem si societatea,sa facem si noi ceva pentru ea.Sa ne punem toti umarul la munca pentru a trece peste perioada asta grea.Cat le mai trebuie unora ca sa inteleaga ca suntem intr-adevar in criza?Sa ne intrebam ce putem face noi pentru firma,nu ce poate face firma pentru noi.Pentru mai multe comentarii sunt de la segm.T,lucru pentru care inca o data va spun ca sunt mandru.G.S.

Mai daca vrei sa faci ceva bun pentru firma de ce nu te duci la personal sa ceri sa muncesti mocca vreo 6 luni.Tu nu intelegi ca aceasta criza e numai pt.prosti ca tine? Cind am sa-i vad pe toti directorii de segmente acceptind micsorarea salariilor si renuntind la masinile de serviciu atunci cred ca e criza cu adevarat.Cit despre mindrie...mai bine sa nu vorbim.Apropo esti din Zarnesti cumva?

Anonim spunea...

Nu.Sunt de pe valea Prahovei.Si daca vrei sa stii am sa muncesc si mocca.

Anonim spunea...

Draga anonim ,strungar,te credem pe cuvant ca esti fericit ,probabil ai fost printre cei care trebuiau sa plece din INA si te-ai lipit la seg.T ,CA DOAR STIM ACOLO AU FUGIT MAJORITATEA CELOR CARE MAI VOIAU O SANSA ,ESTE LOGICA EXPLICATIA TA IN LEGATURA CU POZITIA FATA DE FIRMA,intelegere ,respect,docilitate.Te-au drogat cumva sa spui ca vei lucra si mocca.

Anonim spunea...

INA ... viata frate nu gluma ,
Sa mai zica careva ca e plictiseala .
S-a intors Ilies ?

Anonim spunea...

Sa se intoarca....de unde???

Anonim spunea...

Ma gandeam la Ilies Teodor parca ,
a fost pe la C si apoi a ajuns sus la aia de la proiectare , sub Neagu ...

Anonim spunea...

Sunt acelasi strungar si as vrea sa-ti spun ca m-am angajat la segm G inca din 2006 si de atunci tot acolo sunt.Imi pare rau ca trebuie sa te dezamagesc dar nu sunt din ala cu cortul,sunt prea bine vazut ca sa ma mut de la un segm. la altul.Si sa mai stii ca nu sunt nici pupincurist,eu doar ma achit de sarcinile de serviciu si imi vad de treaba,nu ca altii ca tine care cred ca daca stau si freaca pisoiul trebuie si platit cu multi bani.Ca altceva nu aveti in cap decat BANI.

Anonim spunea...

Oare isi revine INA ca face angajari la seg. c au angajat 15 oameni asa zis (strungari)cum ia selectat nustiu ca sunt mai multe femei.Felicitari dl. strungar care e mindru de meseria lui,nustiu cati strungari mai sunt ca el,eu le urez la toti sarbatori fericite.

Anonim spunea...

Sunt strungarul.LA MULTI ANI la toti angajatii de la INA de la Domnul Blemovici pana la fetele de la curatenie.Sa dea Dumnezeu sa avem un an mai bun cu impliniri si satisfactii cat mai multe,si sa lasam macar pentru cateva clipe ura si nemultumirea legate de firma,sa incercam sa fim mai buni,mai maleabili si de ce nu mai CONSTIINCIOSI.

Anonim spunea...

Sarbatori fericite ! , si un an nou plin de comenzi pentru toate segmentele !

Pt pasionatii de subiectul INA Schaeffler , vizitati www.desprefirme.com , cautati Schaeffler Romania srl si o sa gasiti un forum misto de lecturat .

Sehr Herr

Anonim spunea...

Mai Strungarule de ce nu te transferi la segmentul C ,la colivii?Acolo traiesti viata la intensitate maxima. Nu ai dreptul la pauza de masa,daca i-ti trebuie o zi de concediu te rogi de sefi pina te saturi iar de lucrat poti lucra non stop.Daca mai pici si pe schimbul necalificatului ala de Tomescu mai ai parte si de amenintari.Mai bine stateai pe Valea Prahovei si stergeai turistii la cur intr-o statiune.Te asigur ca erai cu mult mai fericit decit acum.Sarbatori Fericite!!!

Anonim spunea...

Pentru stungarul anonim,daca tot ne-ai transmis si din partea d-lui Blemovici ceva poate ar fi bine sa-i transmiti si din partea unor nenorociti pe care i-a umilit prin masurile pe care le-a luat(anticriza) sa-si petreaca sarbatorile tot asa cum ni le-a transformat dumnealui intr-o saracie si umilinta.LA MULTI ANI!

Anonim spunea...

Pentru strungarul din segmentul C te plangi de Tomescu dar sa-l vezi pe Ilies dar mai nou e mai tare Marcel reglorul , e din cale afara trage sa ramana in locul lui Ilies.Sa dea domnul sa mai deie liber la angajari la alte firme dupa 1 ianuarie atunci sa vedeti cati mai raman la segmentul C.Cu cat esti mai vechi in firma cu atat esti mai frecat ca 10 noi angajati.Nu ai timp nici sa mananci sandwich-ul.Nu stiu Tomescu cum e dar Ilies e de-o prostie rara el vrea sa puna paravane de protectie intre 2 strungari care au strungurile unul langa altul, pe deasupra Marcel e cateaua lui Ilies el iti da de lucru el te spurca, el vrea eficienta 90 % dar nu se uita cat timp iti ia sa faci o piesa, trebuie sa te feresti de cateii de jos.Va doresc ce-mi doresc si eu mie adica sa plec cat mai curand din ina.LA MULTI ANI

Anonim spunea...

Salutare tuturor
Oameni buni nu va mai certati ca sunteti uni mai buni ca ceilanti aici sunt de vina sefii caci vine la tine si te fute la cap cu comnezile lor ca sunt urgente si clientul asteapta dar toate urgentele astea la sfarsit de luna se transforma in prime ADICA BANI CASH DE LA CASERIE "NEIMPOZITABILI" .
in hala 3 exista un specimen de om prost adica "TATA PROSTILOR" (este ultimul exemplar din rasa lui)se numeste giroveanu gabi a promis muncitorilor ca ii lasa in concediu daca termina mai repede o comanda importanta pt el si surpriza a mintit ceva normal la el si a rasplatit muncitori ca au tras ca eroi cu zile de munca pana pe 30 si sa nu uitam de cei 5% prima(cumparasi_ar lumanari de ei) asta a fost urarea din partea muncitorilor lui.

Anonim spunea...

salutare si la multi ani tuturor. Am filmat pe Ilies cum a ridicat un mucitor de la masa si l.a trimis la munca .Bietul om abia se asezase la masa ca sa-si manance ciorba din gamela. O sa-i fac o bucurie lui Iles si am sa o postez pe internet,Mai are un filmulet Marcel Olarul asa zisul reglor de la segmentul C o sa fie vedeta la Realitatea tv cum tipa si zbiara dupa eficienta, de fapt sunt acei lingai veniti din Rolem Codlea.Sa auzim de bine

Anonim spunea...

Iarta-i Marcele ca nu stiu ce spun ! ;) :) :) SI tu ,mai cameraman innascut,hai sa dam drumul la treaba si apoi mai vedem,poate te filmam noi cand ai o eficienta buna,ce zici?

Anonim spunea...

sa chemam televiziunile sa arate cum se lucreaza la patron neamt si poate ar fi bine sa stie toata lumea care sunt si caile de promovare in acest sistem ticalosit de lingai si pupincuristi "frustrati de pe toate fronturile unitiva"

Anonim spunea...

S-a dat o prima pentru cei care si-au efectuat concediul pe 2009 integral?

Anonim spunea...

Seara buna tuturor si ,,La multi ani'' Ionilor si Ioanelor...Bafta tuturor

Anonim spunea...

nu va mai agitati atita...NU ESTE NIMENI OBLIGAT SA LUCREZE LA INA SCHAEFFLER

Anonim spunea...

Acum a ajuns si reglorul bogdan sef de schimb,cred ca e manarie cu arion,au lucrat inainte impreuna,asa am auzit. huooooooooo,vrea sa ambaleze tot,mai bine ar ambala nefrezate

Anonim spunea...

da au lucrat cei doi la ROLEM Codlea de aceea sunt asa de agitati rolemul a falimentat urmeaza coliviile.

Anonim spunea...

Iarta-i Marcele ca nu stiu ce spun ! ;) :) :) SI tu ,mai cameraman innascut,hai sa dam drumul la treaba si apoi mai vedem,poate te filmam noi cand ai o eficienta buna,ce zici? Dupa cum vorbesti,esti unul dintre satrapii lui Iosif de la segmentul C care i-au banii degeaba.Tine minte mai lingaule,ca de pe urma muncii celor de jos tu i-ti iei banii!Acei oameni tin in spate jigodii ca tine.De ce nu te filmezi tu cat timp mananci la cantina?Priveste mai intai in blidul tau sa vezi ce eficienta ai,apoi judeca pe altii!

Anonim spunea...

Buna seara! Intru si eu sa vad ce noutati mai sunt pe blog si observ numai frustrati de la segmentul C ca isi dau cu parerea despre sefii lor incompetenti. Hello, lasati-o mai moale, ne putem lipsi de voi, la poarta asteapta multi fara loc de munca, poate mai competenti de cat voi. PS: Daca erati buni plecati la alt segment gen G, Z, H, dar ati ales sa ramaneti in anonimat...

sebastian dan spunea...

Producătorul german de piese auto Continental şi principalul acţionar al acestuia, Schaeffler, ambii prezenţi şi în România, au renunţat la ideea fuziunii în viitorul apropiat, potrivit publicaţiei Handelsblatt, citată de AFP.

Această informaţie reiese dintr-un document destinat investitorilor şi care obligă din punct de vedere juridic.

"Nicio fuziune nu este prevăzută pentru următoarele 12 luni", notează Handelsblatt. Cele două grupuri vor, însă, să colaboreze în proiecte concrete, în domeniul sistemelor şi componentelor pentru motoare şi cutii de viteză.

Continental a anunţat săptămâna trecută că vrea să strângă puţin peste un miliard de euro printr-o emisiune de acţiuni pentru plata datoriilor, în valoare de aproape 9,5 miliarde de euro.

Şi Schaeffler se confruntă cu datorii uriaşe, după oferta ostilă de preluare a producătorului de piese auto, lansată în 2008, în urma căreia a obţinut un pachet de acţiuni cu mult mai mare decât îşi putea permite să cumpere.

În România, Continental deţine opt unităţi de producţie şi trei centre de cercetare-dezvoltare în localităţile Timişoara, Sibiu, Carei, Arad şi Iaşi, un joint-venture la Slatina şi un centru de distribuţie de anvelope pentru Europa de Est în localitatea Sacalaz.

Schaeffler este prezent pe plan local prin Schaeffler România, unitate de producţie de rulmenţi şi sisteme hidraulice situată în judeţul Braşov.

Anonim spunea...

Anonimule de pe data de 12.01.2009 orele 23,am impresia ca tu esti ala frustrat.Aici e vorba ca nu se respecta nici cele mai elementare drepturi(pauza de masa,concediul de odihna,dreptul la opinie si multe altele)drepturi stipulate in contractul colectiv de munca si in legile acestei tari.Nu uita ca si tu esti un simplu angajat al acestei firme nu patron s-au acctionar.Iar daca sunt altii mai buni la poarta de ce nu-i angajati si pe ei?Oricum sunte putini si de abia facem fata volumului de munca si pretentii. Cat despre plecarea la alte segmente... nu putem ,noi suntem meseriasii din Zarnesti!O zi buna prietene si nu uita ca nimeni nu scrie pe acest blog de prea mult bine.O sa treaca si criza asta o data si daca o tineti tot asa o sa ramaneti voi sa lucrati!

tanasescu spunea...

tansescu radu este lingaul cel mai mare si hot

tanasescu spunea...

fratii tanase de la logistica sunt cei mai nespalati din ina

tanasescu spunea...

jegosii de la logistica

Anonim spunea...

Relax .

Incercam un subiect nou ?

Cui din INA(sau in INA) i-ati tras-o ?

Facem un top ?
Cele mai accesibile sau innaccesibile persoane din INA ( dar cu care v-ati dori o relatie ....)

Sefii sunt si ei bineveniti ( la ei se accepta sa le-o fi tras si persoanelor de acelasi "gen" )

Va astept

Anonim spunea...

f..... pe mata mai desteptule

Anonim spunea...

Imi pare rau , mama nu lucreaza in INA .
Propunerea dv. nu poate fi acceptata .
Fiind un om generos din fire , va ofer sansa de a imi mai face o propunere .

Credeti-ma ca am propus un subiect serios , care sa permita barfei sa depaseasca nivelul "de colt de hala" sau de "convorbire importanta interdepartamentala "

Anonim spunea...

apropo de Bogdan si Arion n-au nimic in comun poate ca coartul sau siliciul pentru ca unul a venit de la balastiera si altul din slaif de la Rolem, ca sunt prieteni e altceva si ca Arion ii netezeste cararea lui Bogdan....ce sa-i faci .....asta e fiecare cum da cu capul sau cu sacul.....

Anonim spunea...

Ca Arion e venit de la balastiera....e clar ca lumina zilei,ma intreb cand o sa observe cineva mai de sus ceea ce se intampla in segmentul ,,C" ? Sau poate este felul dorit de a conduce?

Anonim spunea...

Fraierilor nici nu stiti sa scrieti si pupati in fund pe alti.Ar trebui sa va uitati la voi si apoi sa faceti comentarii la alte adrese.Toata stima si respectu ptr cei pomeniti de voi pana acum,inseamna ca sunt cineva daca ati auzit de ei.Sunteti niste frustrati si niste pacalici ca nu sunteti ca ei.Bafta sa ajungeti macar jumatate cat sunt ei

Anonim spunea...

Domnule Blemovici oare asa de rau a ajuns aceasta firma incat sa numeasca la seg. C doi sefi de schimb necalificati?Domnul Tomescu pe vremea cand lucra pe masina dadea drumul si la rebuturi(asa meserias era)iar domnul Buzoianu pe vremea cand era reglor dormea in wc-uri la sch. 3.Pe langa asta n-au nici cei sapte ani de acasa iar in relatia cu muncitorii se comporta ca niste zbiri.Oare cine i-a numit in aceste functii ? Cum e stapanul asa e si sluga zic gurile rele.

Anonim spunea...

raspuns special pt postatorul "tanasescu"
Se pare ca esti mare ofticat pe logistica, dar nu ai suficient curaj sa o spui in fata????
Pot sa te anunt ca ofticarea ta mai poate continua :)))
Distinse salutari de la Logistica!

sika spunea...

mai lasati commentruile ...ca oricum pe Blemovici nu`l intereseaza o zi buna tututror

Anonim spunea...

multumim conducerii pentru initiativa de informare .
va mai asteptam

Anonim spunea...

de 3 zile nu a mai aparut nimik? Ma dezamagiti,aloooooooooo, segmentul C se petrece ceva la voi? Aveam pretentii de la domniile voastre. Eu cred ca ....am inceput sa nu mai cred nimik.Voi? Nu incetati sa starniti mila.PA

Anonim spunea...

Nu a mai aparut nimic deoarece toti sunt multumiti ca au aparut noua chestie cu "telurile"! poate lumea este multumita ca a mai aparut ceva care sa le aduca ceva bani..., si a uitat sa huiduiue sefii. Whatever, este destul de aiurea ca te-ai referit la cei din segm C ..., ca si cum ei ar fi cei care "modereaza" acest forum, deoarece, fara suparare, greul in fabrica il duc cei de la GET, adevaratii oameni care aduc bani in ISB. Aaa, cei de la Get nu comenteaza deoarece ei cunosc foarte bine ecuatia si nu plang ca niste fetite dupa acadelele din cutie, ei iau lucrurile ca atare. Probabil cei de la C inca traiesc in trecut cand segmentul lor muribund era cel mai galonat din fabrica! Noutate pentru voi domnilor, C-ul nu mai reprezinta aprope nimic, doar un simplu furnizor colosilor din H3! Deci, deschideti care vreti un topic nou pe acest forum, mult drag noua!

Anonim spunea...

Prietene I.N.A te vrea prost si observ ca te-ai conformat!

Anonim spunea...

Buna ziua ,
Pentru cei care ma cunosc nu mai este nevoie de nici o prezentare , pentru cei care nu ma cunosc (si rau fac) , sunt un simplu dealer de echipamente destinate razboiului psihotronic .
Luand la cunostinta de vechimea diverselor conflicte din sanul dv. , si totodata intelegand necesitatea subltilitatilor atacurilor prin care se doresc obtinute rezultate va aduc la cunoastina oferta mea :
>pix "tip sef de segment" asortat orcarei ocazii , avand incorporat un emitator de 5kJ pentru supunerea vointei colectivitatii din cadrul segmentului . La o comanda mai mare de 5buc , v pot feri gratuit un subordonat din silicon sanitar pentru exercitii de relatie salariat - superior .
>bocanc tip echipament de lucru , avand incorporat pe principiul pixului descris mai sus , insa un emitator de 500kJ , care are datorita datorita consulului un necesar mai mare de baterii insa care folosit la putere maxima poate determina reactii violente asupra creierului persoanei tinta , cu reactii secundare , gen curs bale din gura sau chiar dat drulul pe el .Acest bocanc in cazul epuizarii bateriilor , nu isi pierde toate calitatile , el ramanand o excelenta arma primitiva in momentul in care se doreste aplicarea unui sut la oua .

Din motve de precautie din acest moment incepand , avand in vedere ca un bocanc are 500kJ si un pix doar 5kJ , deci e de 100x mai puternic , va rog sa va uitati dupa sefi care poarta acest tip de bocanc tip echipament de protectie .

Anonim spunea...

in mantaj,segA,persoane cu categoria a-5-a monteaza stifturi de opturare la piesele de capat(slab)si persoane cu categoria a-3-a monteaza kwve si miniaturi.Persoanele cu categoria a-5-a nu pot baga bile manual la kwve?

romance spunea...

Apropo de birfe. E cineva care il stie pe Ionescu Alexandru Ciprian? Cu ce se ocupa el exact in INA?

Anonim spunea...

" romance spunea...

Apropo de birfe. E cineva care il stie pe Ionescu Alexandru Ciprian? Cu ce se ocupa el exact in INA?

24 ianuarie 2010, 17:28"

De ce te intereseaza? Daca esti din INA, il cunosti...

romance spunea...

Tocmai d-aia intreb ca eu nu sint din INA !!! Stii tu ceva si nu vrei sa spui? Sau esti chiar tu ANDI?

Anonim spunea...

Se pare ca e sef la control in hala 3,daca nu ma insel.Sunt probleme cu el?

Anonim spunea...

Aloha!

Va salut si seara buna la toata lumea!

Cum stati cu telurile oameni buni?, cel putin la mine, cred ca o sa fie zero prima de performanta :))))))

Anonim spunea...

romance, te intereseaza o idila cu cineva din INA?

Anonim spunea...

o idila merita Raluca din Hala 1 ,de la calitate. frumosi "inaintasi"

Anonim spunea...

Hopa...la seg. C au aparut doi noi sefi de schimb...sunt f plini de ei,inca nu isi dau seama ce ii asteapta. Apropo,crema mai avem in segment?

Anonim spunea...

Pentru anonima din 23 ianuarie Montaj seg.A nu cred ca este asa greu sa montezi miniaturi sau kwve chiar daca ai categoria 3,tinand cont ca cea mai noua persoana din montaj are vechime 2 ani la INA.As vrea sa stiu cate persoane cu categoria 3sau5 stiu sa monteze PR-urisau RUS-uri,sa le masooare si sa le faca sa functioneze inafara de fetele care sunt pe aceste posturi.Tu daca ai categoria 3 sti sa lucrezi la acele posturi?

Anonim spunea...

bolovanilor!!!!!......se da drumul la categorii din martie......

Anonim spunea...

Indiferent pe ce post ai lucra in montaj segmentul A nu se compara cu alte posturi din productie dar la salarii mari nu va-ti gandit ca voi la montaj aveti salarii mai mari(la categorii ma refer)decat in oricare alt loc din INA cu categoria 3,4,5 si chiar 6 ,nu va da-ti seama ca pe alte locuri de munca se munceste din greu sa se ajunga la asemenea categorii. Cel putin cea care spune ca lucreaza gestionar a luat categoria din 3 in 3 luni pana a ajuns la categoria 6,cum e permis asa ceva .Ce lucreaza ea sa fie asa de rasplatita ?...sau face parte din grupul de amici cu Tamas sau Botezatu si nu i se refuza nimic chiar si o categorie la gramada.Cred ca cineva din conducere ar trebui sa se sesizeze la cate nereguli si nedreptati sau facut si prin montaj.

Anonim spunea...

Eu sunt curioasa un singur lucru,cate persoane cu categoria a 5-a stiu sa monteze ; KWE,KWS-E,KWVE?sa nu mai vorbim de PR si RUS ca sunt pe dinafara sunt sigura de asta,nu cred ca sunt mai mult de 6 fete care monteaza patine(PR,RUS)si aceste persoane sunt sigura ca stiu sa monteze si carucioare pentru ca pe ele cand nu au avut de lucru le-au trimis la KWVE-uri sa ajute,in schimb celelalte nu s-au miscat de la carucioare (KWVE) nici macar la KWSE sau KWE,ele acolo s-au angajat si nu s-au mai miscat de acolo,nu le-a interesat*** si le-a mers....bravo lor.
Aaa...si au a-5-a.

Anonim spunea...

cate frustrate la A doamnelor si domnilor ...

Anonim spunea...

pentru "BOUL BALTII" care isi spune tanasescu bai animalule! tu vorbesti vino o luna sa lucrezi la logistica si mai vorbim,cand te fut toti la cap si nu ai nici macar timp ca sa mananci cateodata ca vin tiruri la descarcat sau ca trebuie dusa marfa in segmente unde ti se spune ca e comanda urgenta si cand colo se apuca de ea numai dupa o zi sau doua,sau ca noi stam numai pe afara si unii ca voi, niste pui de la avicola(nu ca ar fi departe avicola)sunteti terminati cand se intra in hale pe usi si raman deschise cateva zeci de secunde pt ca sunt 2 usi hahalelelor ce sunteti sa va fie rusine tuturor care mai spune ceva rau de logistica a si sa va mai spun ca la toate segmentele inclusiv si la cel la care esti tu "boul baltii" se platesc orele suplimentare iar la logistica se da o zi recuperare si un bon de 18,5 ron care e valabil numai la chiosc sau cantina! BOULE CARE ESTI TU BOU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Anonim spunea...

Acum cativa ani am iesit cu o tipa care lucra la o banca in Bv si care in principal se ocupa cu primit dosare de credit si de carduri de credit .
Pot sa va spun ca bataia in sectie e pe nasturi , fiindca cam atat valoreaza bonusurile si primele in sectie , fata de salariile unor persoane privilegiate ...
Ok toata lumea presupune ca asa e , insa cati pot spune ca au stiut date reale despre sefii lor :) ?

Anonim spunea...

Daca sti ceva concret despre primele si salariile lor,de ce nu o dai pe fata?

Anonim spunea...

LOGISTICA=PROFESIONISTI

Anonim spunea...

Nu dau decat un singur fiindca nu am de ce sa fac liste .
E un tip blond elegant cu pantalonii mereu la dunga asortat in fine , il cheama Dragos , se invarte pe langa Teletin si Blemovici ...si pe vremea aceea cand eu aveam in jur de 20 mil el avea 2300eur , si avea tot interesul sa isi declare venitul in full fiindca de asta depindea cat de sus urma sa fie limita de credit pe cardul respectiv .
Acum sa ne gandim la pestii mari , caci asta era unul mai mic :)

Anonim spunea...

Ups!!! Daca pe vremea aia tu aveai 20 mil.....atunci oare cat ai acum??? E clar ca nici tu nu esti departe de ei,nu esti de compatimit in firma asta si....oare sti pe ce iti iei banii???

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 473   Mai noi› Cele mai noi»