Pe modelul „Octombrie Roşu”, luna asta avem parte de „Noiembrie portocaliu”. Nu mă refer la panourile cu reclama electorală puse pe domeniul public din municipiu de firma de casă a primarului George Scripcaru. Este vorba de sărbătorirea revoltei anticomuniste a muncitorilor de la Steagu Roşu.
Din păcate pentru membrii „Asociaţiei 15 Noiembrie”, acest eveniment este politizat vrând-nevrând. Faptul că Florin Postolachi, preşedinte al Asociaţiei, a renunţat la echidistanţa politică, pentru a îmbrăca haina portocalie, este indiscutabil o mişcare prin care tot ce însemna această mişcare cade în derizoriu, ca de altfel tot ce mişcă în ţara asta şi care are legătură cu politicul.
I-am sugerat lui Postolachi, cu mult înainte de campania electorală, să renunţe la funcţia de preşedinte, care ar fi fost un gest de onoare. Orgoliul, poate alte motive, nu l-au lăsat să facă acest pas...
Şi iată de ce scriu aceste rânduri. Nu ca să-i aduc critici şi nici să piardă puncte procentuale în sondaje. Dar sunt curios ce se va întâmpla, de exemplu, cu tradiţionalul „Cros 15 Noiembrie”. Se va mai organiza? Şi cine va da banii? Consiliul Judeţean cu o majoritate PNL-PSD-UDMR? Guvernul PNL-UDMR? Pentru cine şi pentru ce? Pentru campania electorală a lui Postolachi şi Ioan Neculaie, care a pus mâna (toată lumea ştie cum) pe uzina de unde au plecat stegarii în marş forţat către judeţeana de partid?
Nu cred. Eu unul nu vreau ca banii publici destinaţi păstrării memoriei celor care au avut curajul să spună nu comunismului să fie folosiţi electoral de nimeni, nici măcar de Florin Postolachi.
De aceea, cred că cel mai bine este ca întreaga conducere a Asociaţiei să se autosuspende până după alegeri, pentru că am informaţii că şi alţi membri de frunte ai Asociaţiei sunt implicaţi în campania electorală. Aşa ar fi corect. Aşa ar fi normal. Dar într-o ţară anormală, anormal e să fii normal...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu