luni, 19 martie 2012

Un popor de doctori în drept

Mai în glumă, mai în serios, românii se pot lăuda că sunt tobă în materie de cunoştinţe de drept. Este drept, această situaţie de facto este involuntară, pentru că baciul din vârful muntelui nu ştie el ce năzbâtii mai votează Parlamentul sau pe ce legi îşi asumă răspunderea Guvernul. În schimb, statul îl obligă să aibă habar despre legea în cauză, pentru că, dacă o încalcă, pe cale de consecinţă răspunde.
Cred că v-aţi săturat cu toţii să auziţi că „necunoşaterea legii nu te absolvă de vină“. Nici dacă am avea creierele racordate la un calculator central, ca în filmele science-fiction, tot nu am avea cum să aflăm despre toate modificările legilor, modificări scoase pe bandă rulantă. Continuarea AICI

miercuri, 14 martie 2012

Patronul de la ICCO, Călin Costan, falimentat de „Gazeta Braşovului“!

„De la un PC a ajuns al doilea cel mai bogat braşovean“, titrează săptămânalul. În fapt, cine citeşte ştirea cu pricina, află că, de fapt, Călin Costan, boss-ul grupului de fimre ICCO, este vai de mama lui, un sărăntoc care a ajuns la o avere cu care nu îşi mai poate permite nici măcar un jaf de PC, la mâna a cincea.
Amanunte AICI