Putem suna la 112 pentru salvarea României?

Ştefan Lungu avea 57 de ani. Făgărăşean la origini, dar plecat la Vaslui de un sfert de veac, a revenit la cumnatul de la Codlea. Nu a plătit consultaţii la Mama Omida să afle că o să fie ultimul lui drum. În viaţă.

În curtea unei case dintr-un cartier mărginaş din Codlea, s-a prăbuşit. A făcut infarct.

Ce face românul speriat? Ia bolnavul, îl cocoaţă în maşină şi merge la spital. O fi bine? O fi rău? L-au dus la Spitalul din Codlea. Din păcate, acolo era închis. Era să spun că se bagă marfă sau că e inventar. Ca la chioşc. Numai că la chioşcul medical de la Codlea, ex-ministrul morţii, în cazul domnului Ştefan Lungu, recte Cseke Attila, a pus lacătul. Şi l-a pus prost. Abuziv. Ilegal. Nu o spun eu, ca simplu jurnalist. O spune instanţa.
Trăim vremuri demente, sub sancţiunea statului minimal promovat aiuristic de şeful statului, Traian Băsescu. Gravitând în funcţia de ministru al Sănătăţii pentru că aşa a vrut partidul maghiar, Cseke Attila scuipă cinic pe moartea lui Ştefan Lungu.
„Recomandarea Ministerului Sănătăţii este aceea ca în orice situaţie privind degradarea stării de sănătate să se apeleze la serviciile de urgenţă 112. Nu s-a apelat la 112 decât după ce pacientul a fost transportat la un imobil (???) în care a funcţionat Spitalul Codlea", a precizat Cseke Attila. Adică, omul a fost dus acolo unde trebuia să găsească asistenţă medicală de specialitate. La „imobilul" care nu era un canton CFR, ci unde trebuia să funcţioneze un spital, pentru că aşa a decis Justiţia din România, chiar dacă deranjează acest lucru, la fel cum a decis şi în cazul unităţilor de la Săcele, Victoria şi din multe alte localităţi din întreaga ţară.
„Îngerul morţii" numit de UDMR, un „doctor Mengele" al reformei din Sănătatea românească, trebuie să îşi asume, alături de partid, morţii haosului creat în Sănătate. De ce? Pentru că o simplă anchetă jurnalistică a descoperit că, chiar dacă ar fi sunat la 112, rudele lui Ştefan Lungu ar fi avut parte doar de conversaţii pe care le sperăm amabile. Ambulanţa din Codlea era indisponibilă. Singura maşină de intervenţii era plecată la două solicitări de urgenţă! Deci, tot maşina de la Braşov trebuia aşteptată. Care a făcut, lăudabil, în jur de 20 de minute, pentu că era ora 22 şi nu era trafic. Dacă era oră de vârf...
Deci, faţă de cele „cinci minute de aur", interval în care victima mai poate spera la ceva, timpul de intervenţie este mult prea mare. În acest context, am asistat la grotescul spectacol în care medicii încearcă cu disperare să îl resusciteze pe bietul om pe trotuarul din faţa Spitalului Codlea. Evident, mortul este de vină. S-a născut viu...

Taberele şcolare, misiuni de supravieţuire

Societatea românească a depăşit demult racilele îmbâcsite ale americanilor. Din păcate, grotescul comunist este depăşit cu lejeritate de „Uncle Sam" mioritic. Filmele de propagandă americană sunt o glumă ieftină faţă de peliculele istorice făcute de ayatollahul cinematografiei româneşti, Sergiu Nicolaescu. Nici măcar la acest capitol nu ne depăşesc americanii.

Unde nu ne mai depăşesc americanii? În materie de prostie. „Ce este democraţia?" La ei o astfel de întrebare provoacă o furtună înainte de a fi rostită! La noi? Miticii, de la preşedinte la ultimul cocălar, au reacţii pe măsură. Când un ziarist face gafa să pună o întrebare pe bune, miticul (local sau central, că şi miticii locali au fost instruiţi la fel) are o singură grijă: să desfiinţeze jurnalistul, în niciun caz să răspundă la întrebare.

Culmea este că astfel de situaţii le întâlnim în contexte în care, în regimurile comuniste, patronii de bodegi care bagă în spital oamenii cu toxiinfecţii alimentare sunt executaţi direct. Acolo nu se mai pierde vremea. La noi, birocraţia parcă este creată pentru a scoate „basma curată" şmecherii care bagă în perfuzii câteva zeci de copii, pentru că le dau de mâncare reziduuri alimentare.

Oarecum în acelaşi context, mă scot din sărite ştirile cu „nu ne vindem ţara", că vezi, Doamne, ce bine e să ai parte de serviciile turistice din România şi critică reclamele care promoveză destinaţii exotice şi care ne promit pe mă-sa şi pe tac-su. La bani puţini. Numai că de dincolo nu pleci de la hotelul de X stele la spital, din cauza unei toxiinfecţii alimentare...

La Braşov, demenţa de a ajunge la spital pentru beneficiarii unor pachete turistice este un fel de pariu între diversele autorităţi care sunt impotente în a preveni astfel de nenorociri. Deocamdată nenoriciri, nu tragedii. Deocamdată la nivel local, pentru că dacă ne copleşeau europenii să ne dea în cap cu Festivalul Olimpic al Tineretului European mai devreme, ne făceam de toată „bafta".

După ce 26 de copii au ajuns la spital din cauza „delicateselor" de la pensiunea unde erau cazaţi, alţi opt au ajuns cu perfuzii la spital pentru că au avut parte de înaltele servicii ale unei firme de catering în complexul studenţesc „Memorandum".