luni, 27 aprilie 2009

Trei, Doamne, şi toate trei

Ar putea fi vorba de o paralelă cu poezia lui Coşbuc, „Trei, Doamne, şi toţi trei”. Acolo tristeţea mare este provocată de fiii unei bătrâne care s-au prăpădit pe front.
La Braşov, alt front, altă distracţie. Eu m-am prăpădit de râs după ce a venit Claudiu Loghin la redacţie şi m-a întrebat dacă am citit interviul primarului George Scripcaru despre aeroport, din TEX, MEX şi BZB. Identice ca şi conţinut, semnate de diverşi autori inexistenţi.
Despre chestiunile politice, a vorbit Ovidiu Eftimie.
Aşa cum am spus, nu voi aborda temele politice. Dar nu pot sa nu remarc cat de prostesc este faptul că, brusc, cele trei ziare abordează genul jurnalistic numit interviu, cu care nu se obosesc să cocheteze decât în diverse campanii politice sau comerciale. La fel, nu voi comenta dacă respectivul interviu e platit sau nu şi nici forma de prezentare. Faptul că respectivul text a aparut simultan, demonstrează ca e vorba de o campanie de presa. Iar aici, vine intrebarea: cele trei ziare au „muşcat” pur şi simplu la „exclusivităţile” (sic!) în cauză? Am ironizat chestiunea cu exclusivitatile, pentru că respectivul interviu a fost acordat doar celor trei ziare, materialul in cauză nefiind transmis nici la Gazeta de Transilvania, nici la Adevărul de Seară sau Braşovul Tău, în contextul în care Adevărul are cel mai mare tiraj difuzat - 15,000 de exemplare, după care urmează BvT, cu 10.000.
În acest caz, ma intreb si eu, care este rolul real al campaniei de presă „exclusiviste”?

sâmbătă, 25 aprilie 2009

De ce vor maghiarii să fie mai egali ca românii?

„Relaţiile româno-maghiare le putem soluţiona, sunt convins de asta, numai ca parteneri egali, căci şi ţelul însuşi este acesta: a face din cele două naţiuni partenere egale, chiar şi în acele situaţii când una este majoritară, iar celalaltă minoritară. Într-o situaţie nouă, într-o Uniune Europeană nouă, fără frontiere, este şi mai important să se respecte acest principiu fundamental. Fiindcă acolo deja nu frontierele, ci legile comune sunt chemate să apere identitatea fiecăruia”, a declarat liderul UDMR, Marko Bela, citat de AGERPRES, prin corespondentul Karina Olteanu.
Nu o să bat câmpii cu sau fără graţie pe tema discriminării pozitive. Dar insinuarile sunt din ce in ce mai grave: doua natiuni? partenere egale? Ar mai fi multe de comentat, având in vedere cele afirmate in discurs. Ma opresc aici, si vreau sa mai aduc in discutie si faptul ca se doreste o noua reimpartire teritoriala a regiunilor de dezvoltare, iar in contextul politic din acest an, chiar nu este un demers idealist. Mai mult, ca braşovean, ar trebui sa ma bucur, pentru ca se spune ca regiunea de dezvoltare 7 centru s-ar sparge in doua. Jumatate ar forma cele trei scaune secuieşti (CV-HR-MS), iar restul (AB-SB-BV) ar forma o alta regiune, cu sediul la Brasov, nu Alba, cum a fost pina acum. Problema este cui prodest?
Ce părere ai de schema asta?

joi, 23 aprilie 2009

Disperarea motanilor

Ca ziarist de provincie, tare m-am amuzat de jocurile miticilor de la Antena 1,2 şi-un pic,3, 3,14 etc. Nu e frumos sa te bucuri de necazul altora. E clar ca Jurnalul nu mai poate recupera handicapul fata de Adevarul nici daca promite o mie de Loganuri, din care vor fi câştigate cel mult zece, pe motiv că nu erau pe lozurile răzuite...
Stiu, sunt subiectiv, reprezint Adevarul la Braşov. Nu voi vorbi de menajeria de la antenişti. A făcut-o Sabin Orcan
Ma limitez să mă minunez cât de neprofesionişti sunt cei care au încercat să-şi lingă rănile că nu sunt în stare să facă faţă unei campanii mediatice de marketing extrem de agresive a celor de la Adevarul. Tot nu pricep ce a învăţat ofiţerul de informaţii patron de Intact. Sau poate n-a invatat, era doar platit sa faca figuratie?
Mimetismul este o tehnică bine definita la scolile motanilor. Este vorba de a folosi tehnica de promovare, de imagine, de mesaj pe care le foloseste inamicul, dar de a intoarce sensul acestora in interesul propriu (de exemplu, un fluturas ilegalist este tipărit pe aceeasi calitate de hartie, cu acelesi culori, acelasi font etc., dar cu mesaj invers, pentru a deruta opinia publica şi pentru a deveni lider autoritar in domeniu). Cel putin asa mi se explica in urma cu multi ani la o aplicatie mlitara in poligonul de la Cincu, prezidata de Constantinescu sau Basescu, nu mai retin.
Cert este că Jurnalul, trezit din amorteala de a fi pierdut cateva mii de cititori zilnic, şi dupa o escaladare fără precedent a vânzarilor de catre Adevarul, a venit cu o tehnica identică, de marketing, de vanzare a Jurnalului cu o carte. La fel ca Adevarul. Din păcate, au făcut-o si mai prost si foarte tarziu. Cam la fel cum au procedat in televiziune. Antena 1 copiaza Pro Tv la stiri, sa castige audienta. Numai că, istoria, a demonstrat că orice fals nu poate concura cu originalul.
Iar incercarea isterica de a discredita Adevarul, că nu ar avea drepturile de autor pentru „Engima Otiliei”, ultima carte scoasa la vanzare cu ziarul, este cel putin penibilă. Că şi ei voiau să o puna la taraba cu Jurnalul, iar cei de la Adevarul au dat-o mai repede decât era programat, este absolut penibilă. De un penibil aproape de perfecţiune. Păi să vii să spui că eşti prost, că ai pierdut startul într-o campanie de marketing şi să vii să spui că unii fură, dar să nu ai nimic probatoriu, este echivalentul cu a spune că există motani conservatori în deprinderi pederaste sau mândruţe care citesc ştirile avide să pună botul la caşcaval...

joi, 16 aprilie 2009

Nu mai scriu despre politicieni/politică

Politica trustului Adevărul Holding a interzis abordarea subiectelor politice în produsele holdingului. Motiv pentru care am fost atras de atenţie că e bine să adopt şi pe blog o poziţie similară. Mă conformez... poate aşa e mai bine, că s-au cam săturat oamenii de „doctrinele” abramburicilor politici.
Nu abandonez, insa, temele sociale. Problemele cu care se confrunta oamenii de rând. Si le arunc manusa celor care ma citesc ca sa dea raportul la sefi, sa vina cu argumente pentru deciziile imbecile care se iau şi ne sunt prezentate drept masuri de atenuare a efectelor crizei. Nu voi mai da nume de partide sau politicieni. Iar cine are ceva de spus, sa spuna, dacă nu, sa taca dracului pentru totdeauna!

miercuri, 8 aprilie 2009

Ziariştii fac baie la „Paradisul acvatic” dacă scriu de PNL!

Am avut onoarea de a fi invitat de PNL la o competiţie de înot, zic eu de socializare. Toate bune şi frumoase. Nashpa a fost când am vazut conditiile de participare. Vrei sa-ţi inmoi degetele în bazin, vii matale frumuşel cu ziarul ca ai scris despre măreţul eveniment. Mă văd nevoit pe această cale să declin oferta, alături de toţi colegii de la Adevărul Holding, pentru că în actuala conjunctură noi NU FACEM politică. Cât de penibilă este chestiuena, dau un fragment mai jos.

„Organizaţia Municipală a Partidului Naţional Liberal Braşov organizează special pentru dumneavoastră Cupa Presei la înot.
Deosebitul eveniment se va desfăşura, cu ajutorul dvs., în data de 15 aprilie 2009, începând cu orele 18.00, la bazinul complexului “Paradisul Acvatic” din Braşov.
Vă ataşăm acestei invitaţii regulamentul şi condiţiile de participare la acest concurs prietenesc şi aşteptăm cu interes răspunsul afirmativ al dumneavoastră, până în data de 12 aprilie.

CUPA PRESEI LA ÎNOT
EDITIA a-I-a, 15 aprilie 2009


REGULAMENT


1. Condiţii de participare
- Angajat în presă, cu legitimaţie valabilă
- Participare individuală, sistem open (masc + fem)
- Nr. maxim de participanţi/instituţie media: 3
- Taxa de înscriere se va compensa prin ştiri publicate de fiecare instituţie mass-media paricipantă în care să fie menţionate numele organizatorilor.”


Mulţam frumos!

luni, 6 aprilie 2009

Bătăuşii de la Racoş, trimişi de prefect la cules ciuperci şi măceşe!

Comunicat de presă de pe site-ul Prefecturii Braşov:

„Având în vedere incidentele ce au avut loc la finele săptămânii trecute în comuna Racoş, prefectul Ion Gonţea a convocat în cursul acestei dimineţi toţi factorii responsabili pentru asigurarea ordinii publice în zonă. La întâlnire a participat şi subprefectul Emil Niţă şi şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Florea Oprea. (...) În plus, s-a stabilit ca forţele de ordine să îşi intensifice activitatea de patrulare, în special între orele 20.00 şi 24.00.

Ion Gonţea a menţionat că acest gen de activităţi trebuie să se deruleze în paralel cu identificarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale membrilor comunităţii de rromi din Racoş. „Avem nevoie de programe sociale, care să permită reintegrarea în comunitate a acestei etnii. Voi cere administraţiei publice locale să identifice terenuri pe care să le poată pune la dispoziţia rromilor, în arendă, la un preţ minimal, pe care aceştia să le poată cultiva şi unde să îşi pască animalele. O altă soluţie ar fi relansarea activităţilor tradiţionale ale acestei etnii, care în ultima perioadă au fost date uitării, cum ar fi producţia artizanală sau recoltarea plantelor medicinale sau a fructelor de pădure. În acest sens, rolul administraţiei locale este determinant”, a declarat prefectul Ion Gonţea”.

Comicăria asta de soluţie a autorităţilor după circul de la Racoş mi-a fost semnalată de colegul Claudiu Loghin. Adică, nişte indivizi de profesie ţigani bătăuşi, fac una cu pământul un bar la Racoş şi trimit cu salvarea patru unguri. Autorităţile nu iau măsuri că se pâng de faptul că poliţia, primăria - prin gardienii pubici, sunt de decor în faţa ţiganilor.
Prefectul Ion Gonţea îi trimite la cules fructe de pădure... şi să se întoarcă la vechile tradiţii: furat? violat? bătăi? Şi ce ar mai trebui? Să întoarcem biblic obrazul în faţa unor autorităţi care sunt neputincioase???

joi, 2 aprilie 2009

Belaşcu, victima intereselor imobiliare ale primarului Scripcaru

Nu cunosc cât de corect şi cinstit a fost... fostul şef al Cadastrului de la Braşov, Constantin Belaşcu, care a fost înlocuit cu Mircea Popa, angajat până acum la Cartea Funciară Braşov. Cert este un singur lucru, Scripcaru a tunat şi fulgerat împotriva celor de la cadastru că nu e lăsat să-şi facă jocurile imobiliare. Practic, era cronica unei demiteri anunţate....
Şi încă ceva, Belaşcu era socotit omul PSD, iar ministrul IMM - şef de PSD local nu a mişcat nimic în faţa Dumnezeului portocaliu local.
Nu cunosc nici cine este Mircea Popa şi ce a făcut înainte de a ajunge aici, dar trebuie să aibă „merite” deosebite. Nu organizatorice: toată lumea ştie ce bătaie de joc este la cadastru, când merge omul să îşi ceară un extras CF şi stă la coadă de-l uită Dumnezeu.
Culmea este că, pesimist din fire, am zis că nu mai nimic de furat. Cei care acum schimbă şefii din funcţii sunt optimişti: au mai găsit câte ceva, şi firimituri...

Prefectura Braşov respecta o singură lege: cea a PDL

Aceeasi speţă este tratată de Prefectura Braşov în mod diferit, doar pentru că interesul PDL nu este acelaşi la Braşov şi la Predeal. În mod nu cu totul întâmpător, şi Transilvania Expres tratează această situaţie în mod identic. Adică tot cum vrea partidul patronilor, acelaşi PDL.

Transilvania Expres nota ieri că sunt probleme la Predeal. Că au fost validaţi consilieri dati afara din partid. Chestiune gravă, după cum sesizează Prefectura Braşov, tot intr-un articol semnat de Dragoş Cenţu: „Conducerea Prefecturii Brasov a anuntat ieri ca va incepe analizarea situatiei, in vederea luarii masurilor care se impun. Doi consilieri locali PNG-CD si unul PER, carora ar fi trebuit sa le inceteze mandatul ca urmare a excluderii din partid, sunt mentinuti in plen, iar unul dintre acestia a fost ales viceprimar. Fata de situatia de la Predeal, subprefectul Emil Nita ne-a declarat ca asteapta transmiterea hotararilor privind mentinerea celor trei consilieri locali si desemnarea viceprimarului, "pentru a putea analiza legalitatea acestora si a deciziilor luate". Subprefectul a apreciat ca fiind foarte grav daca au fost scoase acte de pe ordinea de zi si daca nu s-a tinut cont de pierderea calitatii de membru de partid a celor trei alesi locali: "Potrivit legii, la comunicarea oficiala a excluderii si a retragerii sprijinului politic, mandatul trebuia sa inceteze de drept, iar plenul consilierilor sa ia act de acest lucru si sa valideze supleantii. Dupa ce vom studia actele, vom recomanda intrarea in legalitate, iar in caz contrar vom dispune atacarea acestora la instanta de contencios administrativ".
Nu la fel s-a tratat subiectul de Prefectură şi Transilvania Expres, când exact acelaşi lucru s-a întâmplat sub bagheta lui Scripcaru, în Consiliul Local Braşov, când au fost validaţi consilieri daţi afară din partid. Ba, mai mult, e „de râsul curcilor” că peneliştii fac interpetări în Parlament pe aceeaşi temă.
Cam de kko, atât pentru înalţii funcţionari publici „independenţi” de la Prefectură, cât şi pentru pretinşii deontologi de la TEX.

miercuri, 1 aprilie 2009

La „drum nou”, mulţumim din MIX partidului!

Piaţa media braşoveană avea nevoie de o publicaţie gen „Braşoave”. Aşa că apariţia „drum nou” este salutară. Colegii de la MIX (noii drumari) chiar mi-au făcut onoarea să mă bage în seamă. Mai mult, am găsit satisfacţie şi susţinere în demersurile mele scriitoriceşti de pe blog. La unii chiar am simţit un pic de invidie că doar eu „i-am tras-o” Ameliei Vulcu, singura profesionistă în viaţă de la MIX.
Am primit chiar şi încurajări, de la aceiaşi colegi de la MIX (trustul mogulului liberal Căncescu, ca să citez „drum nou”). „E momentul să tragi nişte aer în piept, două beri în maţ, un buchet de flori” ca s-o invit pe Amelia.
Dragii mei colegi, io pricep că vreţi s-o vedeţi cât mai departe de trust, dar credeţi-mă, chiar şi mie îmi este peste poate. Iar iubirea carnală o las în seama celor cu pistrui pe oriunde ar fi ei poziţionaţi. Prietenii ştiu de ce!

D’Oral Vumelia