duminică, 21 august 2011

Taberele şcolare, misiuni de supravieţuire

Societatea românească a depăşit demult racilele îmbâcsite ale americanilor. Din păcate, grotescul comunist este depăşit cu lejeritate de „Uncle Sam" mioritic. Filmele de propagandă americană sunt o glumă ieftină faţă de peliculele istorice făcute de ayatollahul cinematografiei româneşti, Sergiu Nicolaescu. Nici măcar la acest capitol nu ne depăşesc americanii.

Unde nu ne mai depăşesc americanii? În materie de prostie. „Ce este democraţia?" La ei o astfel de întrebare provoacă o furtună înainte de a fi rostită! La noi? Miticii, de la preşedinte la ultimul cocălar, au reacţii pe măsură. Când un ziarist face gafa să pună o întrebare pe bune, miticul (local sau central, că şi miticii locali au fost instruiţi la fel) are o singură grijă: să desfiinţeze jurnalistul, în niciun caz să răspundă la întrebare.

Culmea este că astfel de situaţii le întâlnim în contexte în care, în regimurile comuniste, patronii de bodegi care bagă în spital oamenii cu toxiinfecţii alimentare sunt executaţi direct. Acolo nu se mai pierde vremea. La noi, birocraţia parcă este creată pentru a scoate „basma curată" şmecherii care bagă în perfuzii câteva zeci de copii, pentru că le dau de mâncare reziduuri alimentare.

Oarecum în acelaşi context, mă scot din sărite ştirile cu „nu ne vindem ţara", că vezi, Doamne, ce bine e să ai parte de serviciile turistice din România şi critică reclamele care promoveză destinaţii exotice şi care ne promit pe mă-sa şi pe tac-su. La bani puţini. Numai că de dincolo nu pleci de la hotelul de X stele la spital, din cauza unei toxiinfecţii alimentare...

La Braşov, demenţa de a ajunge la spital pentru beneficiarii unor pachete turistice este un fel de pariu între diversele autorităţi care sunt impotente în a preveni astfel de nenorociri. Deocamdată nenoriciri, nu tragedii. Deocamdată la nivel local, pentru că dacă ne copleşeau europenii să ne dea în cap cu Festivalul Olimpic al Tineretului European mai devreme, ne făceam de toată „bafta".

După ce 26 de copii au ajuns la spital din cauza „delicateselor" de la pensiunea unde erau cazaţi, alţi opt au ajuns cu perfuzii la spital pentru că au avut parte de înaltele servicii ale unei firme de catering în complexul studenţesc „Memorandum".

Un comentariu:

Mircea Suman spunea...

Totul este trist, tot mai trist. Sa incercam sa supravietuim in aceasta tabara, numita Romania, pe care nu putem sa nu o iubim.