joi, 11 august 2011

Pantomima anticorupţiei la RAT Braşov



Mult zgomot pentru (aproape) nimic. Astfel s-ar putea rezuma descinderile ofiţerilor anticorupţie la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov şi la cele două firme care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate ilegal pe domeniul public din Braşov.

Din păcate, cel puţin la data redactării acestor rânduri, totul pare un simulacru de acţiune, care să dea satisfacţie câtorva sute de şoferi care s-au trezit fără maşină (ce-i drept, mulţi pe bună dreptate). Mă bucură preocuparea celor care se luptă cu corupţia, că, poate, nişte poliţişti şi câţiva şmecheri de la cele două firme private au dat-o la pace şi au împărţit banii între ei. Nu e corect, dom’le. Pierde „boborul“, prin RAT Braşov, care ia praful de tobă.

„Praf“ care, fie vorba între noi, oricum este atât de subţire încât este mai mare bătaia de cap cu înregistrările contabile, decât cu încasările propriu-zise. Practic, vorbim despre „afacerea perfectă“. Aproape la fel ca despre o crimă perfectă. Băieţii deştepţi de la RAT Braşov s-au declarat public incompetenţi şi au zis „pas“ unui chilipir: ridicarea maşinilor. Nu tu concurenţă, nu tu bătaie de cap… Dar, impotenţa managerială sfidează limitele ridicolului: nu sunt bani pentru achiziţia unei autospeciale pentru această activitate.

La Sibiu, sasul Klaus Iohannis a cumpărat în leasing un astfel de vehicul pe care l-a amortizat în mai puţin de un an. Adicătelea, se poate. Dar sasul nu era preocupat să facă astfel de cadouri unor sereleuri selectate pe sprânceană de şefii RAT Braşov şi nu prin licitaţie. Termenul de „ţeapă“ este perfect legitim cât timp şmecherii de la RAT Braşov hăhăiesc băsescian cu acordul tacit al domnului primar George Scripcaru (care este şeful pe linie politico-administrativă a regiei de transport) şi dau cu tifla tuturor celor care întreabă câţi bănuţi rămân la bugetul RAT din milioanele încasate de „hingherii“ maşinilor. Secretomania asta de la RAT nu poate ascunde decât lucruri care sunt în dezavantajul comunităţii.

Plătiţi cu mult prea mulţi bani publici, pseudomanagerii RAT nu au curajul să recunoască faptul că îşi bat joc de braşoveni. Pentru că nu vor avea cum să explice de ce încasează câţiva bani din cei 380 de lei, cât este taxa pe care o plătesc cei în culpă. Nu au cum să explice că dacă banii ar fi intrat toţi în contul RAT, preţul biletului ar fi trebuie să scadă, iar tovarăşul Augustin Pulpea, uitat de Dumnezeu în fotoliul de director general, nu s-ar mai lăuda ca a atins indicatorii de management, după ce a fost subvenţionat vârtos de consilierii locali sub înaltul patronaj al primarului.

Niciun comentariu: