miercuri, 24 august 2011

Braşovul, Capitala verde a României, va fi şi mai verde

Scrie Claudia Popa AICI supărată că muncitorii i-au defrişat spaţiul verde de la bloc şi toarnă asfalt. Nu înţeleg ce nu înţelege. de parcă nu ar şti că Braşovul nu este doar Capitala verde, ci şi Capitala Asfaltului. Că asta se face de vreo şapte ani. Se toarnă asfalt.
E revoltată că în Capitala verde a României au loc astfel de fapte. Ca să se liniştească, îi spun că oricum PDL se rebranduieşte de la oranj la verde. Aşa că vom avea mult mai mult verde la Braşov. Autobuzele, coşurile de gunoi (cele vechi, pentru că cele noi sunt deja colorate cum trebuie), nu vreau sa fiu răutăcios, poate chiar şi sigla RTT... Se va revopsi şi sediul Inspectoratului Şcolar, al PDL, de pe strada Lungă etc. Toate în verde. No, poate să mai spună cineva că nu e Braşovul verde??
La acest capitol, vă las pe voi să mai scrieţi ce se va revopsi. Îmi mai aduc aminte de vicele Gantz, care spunea că la Gemenii au făcut marcajele provizorii portocalii, pentru că e o culoare plăcută şi caldă. Nu va mai fi. Verdele va fi şi mai plăcut, şi mai cald...

Niciun comentariu: