joi, 4 decembrie 2008

Amnezia lui Boc

No, s-au bătut în cuie şi rezultatele alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. După care au urmat declaraţiile de presă al mai-marilor sau mai-micilor din politichia naţională.
M-a umplut de „respect” Emil Boc, care şi-a trâmbiţat victoria (la fel ca şi cei din PSD, de altfel). Numai că rezultatele le poţi comenta în funcţie de ce parte a microfonului te afli. Voturi mai multe a avut PSD. Mandate, PD-L. Cine e mai tare? Ca voturi în Parlament, evident PD-L. Ca reprezentant al boborului, PSD. De aceea, este foarte bine să facem analizele în funcţie de un anumit sistem de referinţă.
Emil Boc a reuşit din nou să fie un demagog de doi lei. S-a lăudat că PD-L a luat cel mai bun rezultat din istoria partidului. O declaraţie până la acest punct, poate fi OK. Mai ales că PD-L nu a mai dat piept cu alegeri parlamentare până acum, deci orice rezuiltat ar fi cel mai bun din istoria partidului. Numai că, purtat de beţia puterii, şeful de trib portocaliu a început să facă tot felul de comparaţii cu alte alegeri. Că acum patru ani erau pe ncăieri, se ştie, dar nu se inventase PD-L. Asta dacă mai interesează pe cineva adevărul istoric. Şi ar mai trebui reîmprospătată memoria Boc-ului, că PD-L este suma dintre PD şi o halcă smulsă din PNL de „Dragă Stolo’” şi haita de o­por­tunişti care predau steagurie PNL în bărcuţa lui Băsesescu. Dar ce mai contează cronologia evenimentelor, demagogia este la ordinea zilei.
Nici prostănacul lui Iliescu nu a rămas mai prejos. Mircea Geoană se dă şi el în bărci. Suflat de vânturile (sic!) din partid, o dă ba după PD-L, ba după PNL. Ciolan să fie pentru activiştii de partid. Fasolea nu interesează. Rămâne pentru vulg. Şi mai are o durere de cap după beţia din noaptea alegerilor. Cică i-a spus-o roşu-n faţă poporul pesedist: nu pupăm puterea, tu nu mai pupi nimic în partidul ăsta. Nici măcar clanţa sediului central din şoseaua Kisseleff. La PNL, treaba e simplă. Se pare că se pregătesc de opoziţie. Iar ideea nu e deloc rea. Orice formulă de Guvern e o struţo-cămilă, care nu va ieşi cu faţa curată din criza economică.

4 comentarii:

Dan Gheorghe spunea...

ce va fi? o mare "veselie". e clar ca basescu isi va baga partidul la guvernare. restul, ramane de vazut ce partid va accepta statutul de marioneta pe laga pdl...

Unknown spunea...

Pun la bataie o "halcă" de BR dacă n-o s-avem un guvern minoritar PDL cu o aşa-zisă susţinere parlamentară (condiţionată) PNL+UDMR. Azi-mâine, Băse numeşte prim-ministrul şi gata, game over. Coaliţiile nu-s posibile nu din cauza poziţiilor ireconciliabile ale negociatorilor, ci din cauză că-s prea mulţi hoţi şi o singură pungă.
Cineva o să le spună susţinătorilor din opoziţie că-s proaspăt nedeneabili. ceea ce va fi suficient.

Unknown spunea...

..dormiţi liniştiţi, politicienii munceşte pentru tine..!

Anonim spunea...

:) Sa vedem la 17.00 ce are de spus Basescu... Se vor spulbera probabil multe... mistere. Eu cred pe mai departe ca oricine se baga acum la guvernare se sinucide incet, de dragul ciolanului de moment, fierbinte, aburind, proaspat legat cu o sforicica invizibila de care... trage de la celalalt capat... Basescu :)