marți, 2 decembrie 2008

Aghiotanţii primarului

Ne-am dat cu uninominalul în cap. Vrem, nu vrem, cam asta e situaţia. Nu am văzut în viaţa mea atâta demagogie în a promite verzi şi uscate, indiferent de partid: P-DL, PSD, PNL sau UDMR (în ordinea numerelor de pe tricou).
E incredibil cum perso­na­­lităţi pe care le-am crezut co­coţate undeva mai sus de vulg, au ajuns să se prostitu­e­ze promiţând mare cu sarea, fără nici o legătură cu activitatea de parlamentar. Mi-am făcut datoria de a lăsa diverşi să-şi prezinte programul e­lec­­toral în cadrul unor emisiuni televizate la MIX TV. Nu am putut reacţiona la momentul respectiv. Dar nu pot să cred că onor candidaţii noştri s-au rezumat în a fi un fel de aghiotanţi ai primarului George Scripcaru, la nivelul municipiului Braşov, sau ai edililor şefi din alte localităţi.
De departe, este vizibil că au avut câştig de cauză candidaţi cu care s-au plimbat de mână cu ei primarii care este, gen Vanghelie sau Scripcaru. Iar, este incontestabil faptul că tot ce au promis candidaţii sunt chestiuni care pot fi rezolvate „din pix” de primari. De ce nu au făcut-o??
Poate pentru că primari de genul „care este”, chiar şi la Braşov, li se fâlfâie, de fapt, de problemele locuitorilor. Sau, lasă probleme nerezolvate pentru a le da de capăt în momente cheie pentru partidul (din) care este.
Păi ce trebuie să înţelegem din campania celor care s-au vrut aleşi parlamentari? Că Scripcaru sau Căncescu nu au habar ce se întâmplă în judeţ? Treaba mea ca jurnalist este să pun întrebări. A celor care sunt pe funcţii este să dea explicaţii/răspunsuri. Din păcate, există nişte unii care se cred dumnezei şi care în loc să explice de ce plătim facturi la CET atât de mari, sau la asfaltare, sau la salubritate, sau la parcare, sau la spaţii verzi, sau la ..., o dau de gard!

3 comentarii:

Flavius spunea...

Este limpede că sistemul trebuie schimbat, cum trebuie schimbate multe şi de prin Constituţie. Este hilar ce s-a întîmplat cu aceste alegeri în care premianţi au primit menţiune şi aproapre corigenţi au primit cununa cu lauri... Ca să nu mai revin la faptul că una e politica de cartier, care ţine de apanajul primarilor, şi alta e politica de Parlament, care ar trebui să ţină de resortul parlamentarilor...

Dan Gheorghe spunea...

intrebarea e cum vor arata clasamentele astea peste sase luni. sa vedem atunci cata popularitate vor mai avea partidele care intra acum la guvernare, cate procente va avea partidul ramas in opozitie. dar mai ales cate procente vor avea partidele care n-au intrat acum in parlament. parerea mea e ca anul 2009, cel plin de criza economica, va rasturna ordinea procentelor de acum. si cei din urma s-ar putea sa fie …

sebastian dan spunea...

@ Dan Gheorghe În mod cert anul care vine, va răsturna situaţia de acum.Fiindcă aburelile care ne-au fost servite pe post de soluţii de ieşire din criza financiară în nici un caz nu sunt viabile. Aşa că, indiferent de alianţa care va forma Guvernul, vara viitoare vor exista mari probleme.