Unul dintre subiectele predilecte ale presei de opoziţie este regimul dictatorial al preşedintelui Traian Băsescu. Politic, instituţional, constituţional, aşa o fi. Problema este că aproape deloc nu se abordează şi dictatura Finanţelor Publice din România.
România trăieşte sub teroarea şi şantajul unui sistem fiscal instituţionalizat care acţionează politic la un nivel mult mai înalt şi mai pervers. Responsabil pentru această degringoladă financiară este fostul premier Adrian Năstase. Nu ştiu dacă intenţia iniţială a fost aceasta, dar crearea aşa-zisului buget consolidat al statului este otrava picurată în viaţa economică a României. Efectul declarativ şi de imagine a fost imediat şi de mare impact: firmele nu mai trebuiau să depună declaraţii pentru fiecare instituţie a statutlui: la şomaj, la pensii, la finanţe pentru declararea profitului sau la inspecţia muncii. Mai mult, nu mai plăteai în „ţ“ conturi, ci în unul singur. Scăpai de birocraţie.
Pe de altă parte, găleata mare numită buget consolidat a ajuns să adune la un loc banii de pensii, şomaj, TVA şi alte zeci de taxe şi impozite fiscale. Cine decide ce se întâmplă cu banii din această găleată? Premierul, prin intermediul ministrului Finanţelor, oricare ar fi ei. Ce este foarte interesant, însă, este includerea în această pungă mai mult sau mai puţin groasă şi a banilor de la Uniunea Europeană. Prin acest mecanism pervers, repet, s-a ajuns ca bani europeni să fie dijmuiţi politic.
Ştiu, o să fiu pus la zid că totul este o plăsmuire jurnalistică. Dar nu eu am spus că bugetul de stat era dator la bugetul Casei Naţionale de Pensii vreo 20 de miliarde de lei noi, chiar în momentul în care a început tăierea pensiilor, de exemplu. Nici nu pot să nu fac public faptul semnalat de mai mulţi prieteni, care au reuşit să acceseze programe finanţate european, că sunt şantajaţi de Guvern. „Programul de finanţare X îşi rezervă dreptul de a reduce parţial sau total finanţarea dacă această diminuare este cauzată de dificultăţi în cadrul bugetului de stat. În acest sens, semnarea contractului de finanţare nu reprezintă în mod automat o obligaţie automată de a finanţa, până la finalizarea angajată conform contractului“. Este cauză scrisă alb pe negru în contractele-cadru aprobate de Guvern. Păi ce treabă are UE cu bugetul statului?? Adică UE ne dă un caşcaval, Guvernul îl taie pe felii, aprobă cui dă feliile, dar şobolanul de la Bucureşti începe să ronţăie din bani, iar şoarecilor din provincie le rămân firimiturile. Cum altfel pot fi interpretate reducerile cotelor de prefinanţare la unele programe europene, de la 30% la 10%, iar cei care nu pun „botul“ le sunt descalificate proiectele? Sau cum se explică faptul că banii europeni promişi conform programelor de fianţare, cu termene precise, nu sunt viraţi nici măcar după 2-3 luni? În acest context, întreb şi eu: dacă banii europeni au fost viraţi de UE, unde se duc? Dacă nici măcar la programele aprobate nu sunt suficienţi??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu