Ziua a patra a protestelor este de departe cea mai organizată. Nu are rost sa mai vorbim de spontaneitate. Dacă nu ar exista anumite personaje care se dau lideri de grup, poate ar fi și credibilă...
foto și video, AICI
marți, 17 ianuarie 2012
Probleme mari cu copy-paste la Transilvania Expres
Buna Ziua Brașov - 16 ianuarie
Furnizării de produse pentru reţeaua mic.ro din Braşov au fost anunţaţi că „începând cu data de marţi, 17.01.2012, toate punctele MIC.RO se închid pe o perioada nedeterminată”.
Situaţia este una generală, în toată ţară, iar reprezentanţii magazinelor spun fie „nu se mai deschide magazinul niciodată”, fie „nu ştim când şi dacă se mai deschide”, fie „suntem în inventar şi nu ştim când deschidem”.
Şi magazinul MiniMax din Râşnov este închis, iar oficialii companiei nu au răspuns solicitării ZF privind numărul de magazine închise şi privind planurile de viitor ale reţelelor MiniMax şi Mic.ro. Primele informaţii despre închiderea unor unităţi ale lanţului au apărut în luna decembrie.
Pe de altă parte, pe numele companiei MiniMax Discount, cu afaceri de 277 mil. lei (66 mil. euro) în 2010, în creştere de la 191 mil. lei (45 mil. euro) în anul anterior, au fost depuse la Tribunalul Bucureşti peste 20 de dosare de insolvenţă. Printre creditori se numără Romaqua Group (Borsec), Transilvania General Import-Export, Ocean Fish, Dorna Lactate, DR. Oetker sau Cafea Fortuna. O parte dintre aceste companii şi-au retras cererea de insolvenţă, însă altele merg înainte cu procesele pentru că nu şi-au primit banii. Lanţul de magazine a avut în 2010 pierderi de 14,5 mil. lei (3,5 mil. euro) şi potrivit site-ului Ministerului de Finanţe datoriile companiei se ridicau la finele aceluiaşi an la 127 mil. lei, aproape jumătate din cifra de afaceri.
În prezent există în România 600 de magazine Mic.ro, dintre care 80-90 în franciză. Ambele companii sunt controlate de omul de afaceri Dinu Patriciu.
newsbv.ro - 16 noiembrie
Furnizorii reţelei de magazine mic.ro din Braşov au fost anunţaţi că „începând cu data de marţi, 17.01.2012, toate punctele MIC.RO se închid pe o perioada nedeterminată”. Această situaţie nu este valabilă doar pentru Brașov, ci în toată ţară.
Şi magazinul MiniMax din Râşnov este închis, iar oficialii companiei nu au răspuns solicitării Ziarului Financiar de a anunța public numărul de magazine închise şi planurile de viitor ale reţelelor MiniMax şi Mic.ro.
Pe numele companiei lui Dinu Patriciu au fost depuse la Tribunalul Bucureşti peste 20 de dosare de insolvenţă. Printre creditori se numără Romaqua Group (Borsec), Transilvania General Import-Export, Ocean Fish, Dorna Lactate, DR. Oetker sau Cafea Fortuna, dar și brașovenii de la Doripesco. O parte dintre aceste companii şi-au retras cererea de insolvenţă, însă altele merg înainte cu procesele pentru că nu şi-au primit banii, notează și bzb.ro.
În culisele pieţei de retail a început să circule un zvon încă din noiembrie faptul că Dinu Patriciu are probleme cu rețeaua Mic.ro și ar vrea să o vândă.
Transilvania Expres - 17 ianuarie

Furnizorii de produse pentru reţeaua mic.ro din Braşov au fost anunţaţi că „începând cu data de marţi, 17 ianuarie 2012, toate punctele MIC.RO se închid pe o perioada nedeterminată”, a anunţat o agenţie de ştiri. Situaţia este una generală, în toată ţara, iar reprezentanţii magazinelor spun fie „nu se mai deschide magazinul niciodată”, fie „nu ştim când şi dacă se mai deschide”, fie „suntem în inventar şi nu ştim când deschidem”. Şi magazinul MiniMax din Râşnov este închis, oficialii companiei necomunicând nici o informaţie în legătură cu numărul de magazine închise şi privind planurile de viitor ale reţelelor MiniMax şi MIC.RO. În culisele pieţei de retail a început să circule un zvon încă din noiembrie în legătură cu faptul că Dinu Patriciu are probleme cu reţeaua MIC.RO şi ar vrea să o vândă.
Surca citată (care ???? - ar fi fost Ziarul Financiar...., care nu e agenție de știri) mai precizează faptul că pe numele companiei MiniMax Discount, cu afaceri de 277 milioane lei (66 milioane euro) în 2010, în creştere de la 191 milioane lei (45 milioane euro) în anul anterior, au fost depuse la Tribunalul Bucureşti peste 20 de dosare de insolvenţă. Printre creditori se numără Romaqua Group (Borsec), Transilvania General Import-Export, Ocean Fish, Dorna Lactate, DR. Oetker sau Cafea Fortuna. O parte dintre aceste companii şi-au retras cererea de insolvenţă, însă altele merg înainte cu procesele pentru că nu şi-au primit banii. În acelaşi timp, surse de pe piaţă afirmă că majoritatea spaţiilor comerciale în care MIC.RO îşi desfăşura activitatea erau închiriate cu plata în avans pe o perioadă îndelungată.
Lanţul de magazine a avut în 2010 pierderi de 14,5 milioane lei (3,5 milioane euro) şi potrivit site-ului Ministerului de Finanţe datoriile companiei se ridicau la finele aceluiaşi an la 127 milioane lei, aproape jumătate din cifra de afaceri. În prezent există în România 600 de magazine MIC.RO, dintre care 80-90 în franciză. Ambele companii sunt controlate de omul de afaceri Dinu Patriciu.

luni, 16 ianuarie 2012
Brașovul, oraș de proteste
Astăzi, Primăria a dedci, firesc, oprirea iluminatului de sărbători. S-a tras cortina peste „Brașovul - ora; de poveste“.
De vineri, Brașovul a intrat în prima linie a orașelor de proteste! Galerie foto și video, AICI

vineri, 13 ianuarie 2012
Curtea de Conturi a descoperit un furt de neimaginat din Tezaurul Naţional Au furat colecţia Cap de bour
668 de timbre “Cap de bour”, din colecţia Tezaurului Naţional de Timbre, au dispărut în 2010, fiind înlocuite cu timbre false • În 2009, dispăruseră 215 timbre din emisiunea I “Cap de bour” • Un singur timbru este evaluat pe pieţele externe la 100.000 euro! • Alte 6.373 de timbre au ieşit din ţară, fără documente, ca fiind “plecări la diverse expoziţii şi manifestări internaţionale” şi nu s-au mai întors • Prejudiciul acesta nu a putut fi evaluat financiar de către Curtea de Conturi
Raportul Curţii de Conturi pe anul 2010 dezvăluie un furt fabulos din arhiva Tezaurului Naţional de Timbre, care se află sub tutela Poştei Române. Vă prezentăm constatările Curţii de Conturi în legătură cu “neregulile” incredibile din ograda Tezaurului Naţional de Timbre şi a Muzeului Naţional Filatelic.
Amănunte AICI
Amănunte AICI
miercuri, 11 ianuarie 2012
Ialomițianu, viitorul premier?
Faptul ca va fi o remaniere guvernamentala nu mai este o surpriza, nici macar pentru cei din PDL. Interesanta este lupta pentru suprematie, acum. Un zvon interesant este acela ca George Scripcaru și Elena Udrea trag sforile sa il puna pe Ialomitianu in fruntea Guvernului, ca sa taie si sa spanzure cum vor ei in România.
Mai ales ca omul s-a dovedit ascultator, slugarnic la tot ce vor cei din afara si din conducerea PDL, de l-au decretat astia cel mai bun meșter de finanțe din Europa...

Etichete:
Elena udrea,
George Scripcaru,
Gheorghe Ialomitianu,
premier
duminică, 8 ianuarie 2012
Apel către serviciile de informaţii româneşti
Cu ochii bulbucaţi la televizor, am aşteptat şi eu mesajele prezidenţiale transmise studenţilor români care studiază în străinătate. Doar de behăieli şi obsesii paranoice am avut parte.
Iată ce le-a spus Băsescu celor mai luminate minţi ale studenţimii: „Cei mai mulţi dintre dumneavoastră trăiţi în străinătate, vă informaţi din mijloacele mass-media (marinarul nu ştie că mass-media este totalitatea mijloacelor de media), care adesea, din lipsă de profesionalism, înţeleg greşit ce se întâmplă în România sau nu înţeleg deloc“.
Şi culmea, aceste cuvinte au fost băsite fără să verse nicio lacrimă. Şi mai trebuie să ştie studenţii că ei sunt aşteptaţi în România, să-şi bată joc de ei imbecili precum miniştri din Guvernul Boc. Sunt aşteptaţi acasă, unde statul nu respectă nici măcar contractele cu ei.
Chiar ne facem că nu mai ştim de programul „Bursa Specială“ al Guvernului României, prin care 150 de tineri au fost trimişi pentru specializare la instituţii de prestigiu din străinătate. 6 milioane de euro a cheltuit statul în acest sens, iar tinerii care urmau să se întoarcă în ţară trebuiau să fie angajaţi în instituţii şi companii de stat. continuare AICI

miercuri, 4 ianuarie 2012
Prefectul Brașovului, Ion Gonțea, preșul UDMR
„Balanța etnică“, formulă atât de dragă liderilor maghiari, de la oricare partid sau asociație culturală ar fi ei – UDMR, CNS, PCM etc. – nu va fi modificată la Belin, comună pe al cărei teritoriu s-a format un sat de țigani de vreo 400 de persoane, toți cu buletin de… Măieruș!
Greșeala de a le elibera aceste cărți de identitate aparține autorităților din Brașov. Nu cred că vreunui maghiar care locuiește la Augustin, de exemplu, i-au făcut carte de identitate cu adresă de Baraolt… Trecând peste ilegalitățile comise de autoritățile din Brașov, nu poți să nu constați intoleranța etnică a liderilor maghiari. Aceștia, în frunte cu primarul din Belin și prefectul de Covasna, autoritățile din județul vecin au refuzat de nenumărate ori să respecte legislația din România și să intre în legalitate. Mai multe AICI

miercuri, 21 decembrie 2011
Mărire Ţie, primarul Braşovului, Marcel Butuza
Este unanim recunoscut faptul că primarul unei localităţi este numit de concetăţeni ca fiind primul gospodar al comunităţii. La Braşov, gospodarul urbei ar veni, pe cale de consecinţă, tocmai primarul George Scripcaru. Realităţile zilei, însă, mă fac să spun că este o chestiune falsă, pentru că acela care chiar face ca tot ce mişcă în Braşov să funcţioneze este cu totul alt personaj.
În urmă cu câţiva ani, un şmecher imobilar, băiat de curete la Primăria Braşov, Maor „Ori“ Zinger, despre care nu se mai face vorbire de ceva timp, se lăuda că el deţine în proprietate tot ce mişcă în privinţa terenurilor şi spaţiilor comerciale în cartierul Bartolomeu. Mafia israeliană a terenurilor pusă la punct de Zinger şi Scripcaru nu avea să funcţioneze. Continuarea AICI

marți, 20 decembrie 2011
Transilvania Expres candidează la Primăria Brașov
Nu e vorba de vreo licitație publică, banii de la Primăria Brașov se duc în mod tradițional aici. Este vorba de directorul publicației, Stoica Enache, despre care se vorbește tot mai insistent în „cercurile înalte“ că ar candida la funcția de primar.
Nu este pentru prima dată când o face. A mai făcut-o în trecut. Atunci pe bune. Acum, este pe post de iepure, care trebuie să „rupă voturi“ de la opoziție și să-i facă culoar primarului George Scripcaru, care rămâne lider detașat în sondaje, dar în scădere continuă și nu se știe ce se mai întâmplă până la alegeri.
Mișcarea este deșteaptă, în contextul în care nu mai există turul doi la Primărie și este ales cel care obține cel mai mare număr de voturi, indiferent de procent.

joi, 15 decembrie 2011
Dacă există iubire adevărată, Octav Bjoza a cunoscut-o!
„Tu spui c-a fost iubire-adevărată?/Eu cred c-a fost o scurtă nebunie“ – Ion Minulescu.
M-aș bucura să pot spune că toți brașovenii îl cunosc. Din păcate nu este așa. Nu-i cunosc nici drama, nici puterea de a supraviețui temnițelor comuniste. Fostul deținut politic brașovean nu are doar o poveste cutremurătoare, ci și una incredibilă, care dacă nu ar fi adevărată, ar trebui inventată și făcut un film care, în mod sigur, ar câștiga premii internaționale. Octav Bjoza a fost ținut în viață de o iubire de care, o spun cu certitudine, puțini pământeni au avut parte.
Culmea, această poveste incredibilă am găsit-o nu în ziare pretins quality sau în vreun documentar istoric, ci în revista Kamikaze, într-un context contemporan, unde se făcea o paralelă cu „iubirea“, mai bine zis scandalul sexual de la Liceul Jean Monnet din Capitală, declanșat la Predeal.
Povestea de iubire a lui Octav Bjoza o găsiţi AICI

marți, 13 decembrie 2011
„Detectivii psy“ de la Brașov, din arhivele Poliției
Serialul „Medium“ s-ar fi putut realiza foarte bine și în România. Oameni cu „puteri speciale“ există și în România și au rezolvat cazuri care le dădeau de furcă oamenilor legii. Aceste persoane au existat şi mai există încă în România, fiind „aşii” din mâneca oamenilor legii.
Comisarul-şef (r) Traian Tandin, cel care a participat la rezolvarea unor cazuri celebre, cum ar fi prinderea lui Râmaru, furtul secolului de la Muzeul Brukenthal şi multe altele, relatează în cartea sa „Paranormalul şi Criminalistica” o serie de evenimente neobişnuite din arhiva Poliţiei Române. Ce se întâmplă la Brașov citiți AICI

joi, 1 decembrie 2011
România lor şi România ta
Au ieşit nu pentru saramaua sau pentru blidul cu fasole, la care s-au înghesuit cei mai disperaţi dintre semeni. Au ieşit pentru că au mai rămas doar cu mândria de a mai fi români, deşi o Europă întreagă ne batjocoreşte, iar diplomaţia puterii are treabă doar cu ciolanul. Au ieşit în stradă pentru că sunt mândri că sunt români, pentru că nu vor să lase nişte nimeni să terfelească memoria bunilor care au murit în războiale mondiale sau cel de Independenţă, de la 1877, dar nici a eroilor contemporani, ucişi pe teatre de război unde i-a purtat decizia politicienilor.
Românii au ieşit în stradă de Ziua Unirii să vadă ce mai fac românii din România lor.
Şi politicienii au ieşit în stradă. Şi ei ne-au spus „La mulţi ani!“. Scrâşnind din dinţi, unii la alţii, bătându-se pe orele de maximă audienţă la teveuri. Continuare AICI
Pachetul salvator U.E. – explicat foarte simplu
Circula pe net....
Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sunt goale.

Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea cam trăieşte de pe zi pe alta.
În aşa o zi se face că apare un turist german în orăşel, opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele. Iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.
1.Cum musafirul a urcat scările, hotelierul ia bancnota fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2.Măcelarul ia cei 100 Euro fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3.Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4.Angajatul ia banii aleargă la cârciumă unde achită consumaţiile date pe credit.
5.Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6.Femeia fuge la hotel şi plăteşte camera cu 100 Euro.
7.Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare turistul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.
DECI:
Nimeni nu a produs nimic.
Nimeni nu a produs nimic.
Nimeni nu a câştigat nimic.
Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor.
Acum cel puţin aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al celebrei U.E.
miercuri, 23 noiembrie 2011
„Prostănacul“ nu a fost salvat de 112
„Prostănacul“ este Mircea Geoană. O spun de la început ca să nu existe dubii. De ce îl parafrazez pe Ion Iliescu, nu cred că este greu de priceput.
Jumătate dintre românii care au mers la vot, la prezidenţialele trecute, s-au culcat cu Geoană preşedinte şi s-au trezit cu marinarul şef de stat a doua zi de dimineaţă. Găluşca asta eu nu am înghiţit-o şi, ca mine, câteva milioane de români.
Păi chiar este frustrant să mirosim pârţâielile bă-sesciene pentru că prostănacului i-au plăcut vânturile la SPA-ul individului care a băgat zeci de mii de români în faliment, iar acum le vinde „Realitatea“.
Este incredibil cum guiţă subţire acum, scopit, Mircea Geoană, după ce tot el a pus la cale lovitura de palat şi a schimbat conducerea PSD la ultimul Congres al PSD, când i-a scos în decor pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. Păi, ce nu înţelege? Continuare AICI

marți, 22 noiembrie 2011
Iron Maiden a promovat Transilvania inaintea printului Charles
No, ce sa zic, saru= mana lui tata Charles ca ne-a dat imaginea tarii pe brazda. Dar, pe vremea mea, asa, in tinerete, Iron Maiden erau si mai tari ca el.
vineri, 18 noiembrie 2011
Parfumul de Udrea virusează DNA, la Brașov
Recunosc, nu am avut timp să analizez prea mult timp minunea cu DNA-ul care, cică, ar vrea să facă și curățenie la Brașov. Mai în glumă, mai în serios, ar fi fost a nșpea minune a lumii.
De ce? Pentru că PDL, Guvernul Boc-Udrea, cu binecuvântarea preafericitului Traian Băsescu, a alocat prea mulți bani în zonă, pe care să îi piardă pe mofturile DNA. Ce dracu, e criză! Aruncăm așa, banii, pe fereastră? Păi de unde cumpărăm alte voturi?
La ora când scriu aceste rânduri, sunt mulți creduli. La un moment dat, am fost și eu printre ei, și chiar credeam că băieții ăștia cu mișcarea ecologistă despre anticorupție vor să facă ceva. Să nu exagerăm. Ei sunt din brigada ușor cu corupția pe scări să nu se verse...
Altfel nu pot să îmi explic cum cazuri mult mai flagrante, de corupție, de la Brașov, sunt ținute la sertar. Sau doar când se chimbă puterea se scutură praful pe unele dosare? Părerea mea!

Scripcaru, cercetat mai serios de DNA. Pe cine surprinde??
Mă pufnește râsul când văd toată tevatura cu primarul Brașovului, George Scripcaru, la DNA, Păi care e noutatea?? Acum chiar ne facem că nu știm?? Că autorizațiile de construcții primeau unii pe ochi frumoși. Că s-au făcut schimburi de terenuri pe sprânceană? Că Ori (Maor) Zinger ajunsese să aibă un imperiu în Brașov?
Chiar uităm despre afacerea Eliana Mall, unde Scripcaru și-a transferat neamurilor lui terenul și apoi lui Zinger? Chiar uităm de afacerea cu terenul de la Stejăriș, unde Scripcaru a semnat pe vremea ca viceprimar retrocedarea unui teren, deși nu avea acest drept?
Uităm că Butuza mai are puțin și asfaltează și mormintele din Brașov, la un preț de trei ori mai mare ca în Austria? Sau că același Butuza, a devenit nu doar prinț al asfaltului., ci și al gunoaielor, prin Comprest?
Sau că publicitatea de pe domeniul public o face o anumită firmă, patronată de o persoană extrem de apropiată primarului?? Sau că, sau că....
Evenimentul la zi, cu Scripcaru la DNA, îl citiți AICI

joi, 10 noiembrie 2011
Cică un acţionar de la un trust de presă din Braşov nu se simte bine
Informaţia este mult prea confidentială, pentru ca inca se fac presiuni sa se puna batista pe tambal. Dar persoana in cauza este vanata pentru modul cum ar fi jonglat cu ceva fonduri europene. Iar daca mai luam in calcul si adevarata furtuna din tara, cu DNA-ul, care parca a turbat, incepe sa imi miroasa a credibila povestea.
Mai mult, Cotidianul cam explica ce este cu toata tevatura. Tanti Nuti - pupila Cotroceniului - a cam dat-o de gard cu fondurile europene, iar aia de la UE ne-au cam taiat macaroana. Si cica se fac ale dracu de multe verificari cum e cu achizitiile publice. Si la Brasov Tanti Nuti o dat o carca de bani. Nu ca ar fi rau, sa dea, dar sa-i cheltuie legal gasca de pedelisti din teritoriu si oamenii pusi de ei sa se ocupe de „parandarat“...

miercuri, 9 noiembrie 2011
Povestea ţestoasei de pe stâlp
Am primit de la un prieten următoarea povestioară, plină de tâlc. Comentarii s-ar putea face multe, dar le las în seama cititorilor. Din păcate, se potriveşte în cazul a prea mulţi politicieni…
Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi decide să se odihneasca un pic.
Se asează pe o bancă unde se afla un om mai în vârstă şi începe să vorbească acestuia despre ţară, guvern şi, în cele din urmă, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Bătrânul îi răspunde tânărului:
Continuarea AICI

luni, 7 noiembrie 2011
Tarifele bisericeşti, aduse la economia de piata
Am primit si eu de la un prieten, dar, cum spune latinul, ridendo dicere verum. Inca mai radem si mai spunem adevarul. dar e trist... iar asta e imaginea bisericii! CLICK pe poza pentru a o mări!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)