La partid sau la şedinţa de Consiliu Local de azi, în privinţa apei calde oficial e bine. La iarnă nu vor fi probleme. Cel putin asa ne asigură primarul George Scripcaru, citat de Adevărul de Seară.
Problema de facto, însă, rămâne: s-au promis multe de către politiceni, de la măriri de salarii pentru profesori până la creşterea punctului de pensie. Nu a fost să fie aşa. Nu văd de ce să dăm crezare edilului că la iarnă nu vor fi probleme cu apa caldă şi căldura. Să fim serioşi: dacă Scripcaru are soluţii, alta decât aceea de a aştepta ca rău-platnicii să stea la coadă să-şi plătească restanţele, cum spune şeful CET, Florin Cuţitei, atunci acesta se face vinovat în faţa zecilor de mii de braşoveni care sunt cu factura la zi. De ce? Pentru că nu o puine în practică...
Pe de altă parte, cred că asistăm la un joc de poker, unde edilul şef joacă la cacealma: nu mai are niciun as în mânecă, şi atunci se spală pe mâini ca Pilat din Pont. Pilda biblică este demnă de menţionat.
Pilat a intrat în Evanghelie şi în Crez, ca acela ce a judecat şi osândit la moarte pe Iisus, deşi "n-a găsit nici o vină în Omul acesta" (Luca 23, 4 - 11); el voia să-l elibereze pe Iisus (20 - 21), "că ştia că din răutate l-au dat (arhiereii ăi bătrînii poporului iudeu) în mâna lui "(Matei 27, 17 - 18).
Deşi nu i-a găsit nici o vină lui Iisus, la strigătele mulţimii - "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!" - ; ca să arate nevinovaţia sa, "Pilat s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii zicînd: "Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia. Voi veţi vedea."
Aşa face şi actualul edil, care spune că nu el se face vinovat de ce e la CET, ci Consiliul de Administraţie şi AGA. Păi cine a numit membrii CA? Cine a stabilit ordinea pe liste pentru consilierii locali majoritari care formează AGA de la CET? Şi tot cine este ascultat fără crâcnire de cei care au ajuns pe liste? Evident, primarul.
Iar în cazul acesta, la ce bun acest joaca de-a baba oarba? Sau, altfel spus, ce ştie primaru' şi nu ştie tot satu', de scuipă edilul tocmai pe echipa cu care se lăuda că mută munţii din loc la Braşov?
7 comentarii:
La sedinta de CL primul gospodar s-a laudat ca el si cu Mache s-au implicat pentru treaba asta si chiar au fost la Bucuresti. Dar nu a spus ce efort au depus in sensul asta. Poate doar sa li se scurga lor bani mai multi din visteria CET. Ca solutia, data in interviu presei, era ca datornicii sa isi achite facturile. Iar bun/platnicii ramin ca in gara, adica tot cum erau.
@ bianca
Cu alte cuvinte, soluţia este că nu avem soluţie...
Da, dar nu mai avem încă ceva: Apă caldă şi căldură. Prietenii ştiu de ce. Şi nu vorbesc de Bergenbier. Curios, în timp ce cinci luni nu am primit apă caldă, băieţii de la CET şi-au primit salariu. Deci, de unde atâtea datorii, dacă servicii ioc?
scuze ca apelez la modalitatea aceasta de comunicare, dar as vrea sa stiu daca ai primit emailul meu. multumesc.
off topic: pune muraturile pe standby si hai la intalnirea bloggerilor :) maine, sambata, ora 17, Tonic Bar (mai sus de Biserica Neagra). discutam de CET & alte proiecte locale interesante, timp de vreo ora :) (nu ma supar daca si confirmi).
Ma omoara comentariile pe blogspot.
@4th3
fii fara grija, ce nu te omoara, te intareste...
Trimiteți un comentariu