Credincioşi romano-catolici din Ungaria vor veni la pelerinajul de Rusalii care are loc, sâmbătă, pe muntele de la Şumuleu-Ciuc, cu trenul „Nostalgia”, toate cele 13 vagoane fiind ocupate, transmite corespondentul NewsIn.
Trenul „Nostalgia” îşi va transporta călătorii duminică la Ghimeş Făget (judeţul Bacău), la "graniţa de o mie de ani" a Ungariei Mari. "Acest tren se va afla duminică, între orele 11.00 şi 16.27 la gara Ghimeş. Aici locomotiva va fi desprins pentru a putea ajunge la cantonul de la Ghimeş Făget (judeţul Bacău, n.r.)”, a declarat Dumitru Botezatu, şeful staţiei de la Miercurea Ciuc.
Este un extras dintr-o ştire de azi de pe newsin. Care este marea scăpare? Nu se spune nimic despre numele de botez al trenului. O fi nostalgie după credinţa pierdută? Sau este o provocare de cea mai joasă speţă a extremiştilor maghiari? Care ne execută cu orice prilej, fără care vreun oficial român să catadicsească să piardă vremea cu astfel de „mici” amănunte şi să deea o replică. Ca să nu mai vorbesc de provocările din ultima perioadă ale unui partid antiromânesc, finanţat cu bani româneşti de la bugetul de stat. Vezi Doamne, sunt ofuscaţi tare pentru că membrii lor de partid au fost schimbaţi cu alţi membri de partid. De ce carnetul de membru al unui partid te face mai profi decât al altui partid, încă n-am înţeles.
Revenind la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, trebuie spus că nici 1% din cei care vin cu sufletul curat să se roage de Rusalii nu pun preţ pe politica electorală extremistă pe care o promovează cu disperare unii capi maghiari, ajunşi la capătul Drumului Minciunilor pe care le tot îndrugă de 20 de ani. S-au deschis graniţele României, iar maghiarii au reuşit să scape de sub clopotul de sticlă. Au văzut cum capii lor politici şi, din păcate, religioşi, i-au trădat în numele unor interese de grup. Au aflat cum, în numele unei aşa-zise păstrări a balanţei etnice, liderii maghiari au blocat investiţiile în zona secuiască. Au aflat de la ungurii din ţara-mamă de ce sunt trataţi ca nişte ţigani: pentru că liderii maghiari de acasă nu sunt interesaţi de ce se întâmplă în afara graniţei unui teritoriu pe care îl vor „autoguvernare”.
În acest context, nu cumva trenuleţul acela, Nostalgia, ar trebui să facă referire la anii pierduţi de maghiarii români care ar fi putut să o ducă mai bine dacă liderii lor locali nu i-ar fi izolat de civilizaţie?
5 comentarii:
Ma bucura mult ce citesc aici batrane! Sa te ajute Dumnezeu!
Salut, daca esti interesat/a de un schimb de link cu http://kaloo.info , astept raspunsul tau! O zi buna!
Salve, don Sebastiano!
Din pacate, nostalgia asta ciudata se perpetueaza si, mai rau, degenereaza in diverse manifestari gen cea de saptamana trecuta din Miercurea Ciuc, de joi seara ori cea de la Sf. Gheorghe....Iar organili statului dorm in pantaloni...in frunte cu "bocanitorii" aia de la satu' cu ministri...derbedeii dracului!..asta ca sa citez din clasici in viata...
Sa iti fie bine!
Una affetuosa stretta di mano
Il Padrino
Viata lor, dar si a noastra, este zdrobita, pe incetul si cu multa aplicatie, de cei carora le-au incredintat, si le-am incredintat, dreptul de a hotari. Poate ca nu percepem, inca, ce deplina egalitate, asemanatoare cu cea din moarte, se aseaza intre noi.
sebi, zi si mie cum ajung si eu pe la adevarul. stiu ca nu am publicat de ceva timp dar merit si eu o a doua sansa
Trimiteți un comentariu