duminică, 8 februarie 2009

Marian Cozma, băgat cu forţa în conflicte interetnice

Marian Cozma, fost handbalist al echipei nationale, a fost injunghiat mortal intr-o discoteca din Ungaria. Aceasta este ştirea zilei de azi. A urmat întreg circul aferent. Sunat prieteni, părinţi, întrebări cretine (iar cei dela Realitatea din Bucureşti au excelat). Întrebări de genul „Cum comentaţi cele întâmplate?”, adesate lui Gaţu sau chiar tatălui sportivului...
Nu o să comentez ştirea în sine, cele întâmplate acolo fiind evidente, dacă informaţiile date publicităţii sunt reale: două grupuri s-au luat la bătaie, iar Cozma a fost înjunghiat mortal.
CUlmea este că, în prostia lor, cei de la Realitatea au încercat să dea o altă conotaţie: ura dintre români şi unguri... A dezminţit o astfel de tâmpenie consulul României şi corespondentul lor de la Budapesta, au dezminţit şi invtaţi în studio. Dar fătuca de presă cocoţată în scaunul de moderator insista pe această temă. Păi, dacă tot i-au luat locul lui Vadim în lupta împotriva maghiarilor, de ce nu au instigat românii să meargă în număr cât mai mare la Sfântu Gheorghe, pentru o contramanifestaţie, împotriva ungurilor care potestează şi cer ca 75% din şefii din deconcetrate din secuime să fie puşi pe criterii de „competenţă” etnică??

6 comentarii:

Il Padrino spunea...

Ai mare dreptate, conaşule Sebi, apropos de respectarea durerii tatălui bietului băiat, nu-mi vine să cred ce tâmpenii de întrebări debitau nişte fâţe de reporteriţe la aeroport...suntem incredibili în ţara asta!....ne "tablodidizăm" cu toţii...nu că ar fi fătuca ceea singura ce-şi dă în petec...pot să dau, pe puţin, zeci de exemple...Chestia cu "naţionalismele" e o idioţenie crasă! Se vedea cu ochiul liber al ştiristei ( sau ce-o fi dânsa) de la Realitatea TV că oamenii veniţi să-i aducă un omagiu erau fanii echipei din Veszprem....maghiari, adică, pe care nu-i interesa că Marian era român sau ungur sau croat sau sârb ....era om şi ţineau la el..Păcat de băiatul ăsta falnic!...Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Cât despre adunătura de la Sf Gheorghe...nu-i nimic de comentat..pe bune, atâta timp cât etnicii maghiari se lasă manipulaţi de politrucii lor care-i îmbată, pe mulţi, cu nostalgii din alte vremuri( şi care-s atent cultivate prin varii mijloace). Nu spun că-şi merită soarta de a fi manipulaţi, spun doar că nu e coşer treaba, criteriul ptr care militau respectivii ar trebui să fie competenţa nu limba mămiţichii...Pe bune, aş vota cu 2 mâini un ungur, tătar ori armean ca preşedinte ori deputat ori ce naiba se mai votează în ţara asta dacă tipul e OK şi e meseriaş...Vă las că deja zic prea multe şi depăşesc topicu...Să-i fie ţărâna uşoară lui MARIAN COZMA!

Il PADRINO

Anonim spunea...

Mai sebi, chestia asta are multe fatete. Din respect pentru Cozma nu comentez mult una din aceste fatete, ins ainteleg ca a mai fost injunghiat odata. Si pe unde umbla parac in ochii mei nu se prea potriveste cu o viata - sa zicem oarecum ascetica - de sportiv.
Trecand la unguri: EU SUNT UNGUR. Insa ma consider roman, pentru ca sunt nascut si crescut aici. Am invatat aceasta limba impreuna cu cea materna, nu imi aleg prietenii dupa etnie, am invatat istoria acestei tari si aici traiesc. Asta este tara mea, se cheama Romania, chiar daca eu am nationalitate maghiara.
Trei: din experienta iti spun ca oamenii de rand nu au nici o treaba cu prostiile legate de etnie. Am lucrat in mai multe locuri unde 40% erau unguri. Si niciodata nu au fost probleme de nici un fel. Problemele apar cand opiniile lor sunt orientate de interese mai inalte.
Patru: sa nu uitam ca populatia maghiara e masata in cateva zone, iar preponderenta este cea rurala. Deci una mai usor de manipulat. Si apoi, orice natie din lumea asta are sovinii sai. Chiar daca sunt in minoritate, sunt de ajuns ca sa alimenteze ura omologilor din cealalta etnie.
Si cinci: in tara asta lipseste, printre multe altele cultura socio-politica. Si mai presus de toate o clasa de politicieni profesionisti. Respecte!

sebastian dan spunea...

@anonim
pertintente si corecte observatiile tale. mai mult, as remarca faptul ca scrii româneşte cu mult mai bine decât mulţi parlamentari români... Într-adevăr, gloata, indiferent de etnie, este manipulată în interesul unei mâini de oameni, care vor să fie la masa unde se împart cărţile. Cât de sportiv a fost şi este Marian Cozma, las pe seama celor pricepuţi să comenteze. Dar despre circul creat în jurul morţii lui, trebuie să avem o poziţie... Toate bune!

Flavius spunea...

Servus Sebi
Din păcate ştim prea bine cum presa încearcă să facă din rahat bici, să răstălmăcească şi să transforme ceva în altceva... Ai o nouă mostră. Este o blasfemie să transformi durerea, moartea acelui tînăr în subiect ba chiar în obiect şi să o vinzi ca în piaţă pentru rating!
Cele bune
Flavius

razvan popa spunea...

Ieri am urmărit un documentar interesant pe Antena3 despre o jurnalistă (prezentatoare de ştiri parcă)care din cauza audienţei tot mai scazute a emisiunilor postului TV la care lucra, s-a sinucis in direct. Şi-a zburat creierii. Se întâmpla în anii 70 în SUA.
Goana după raiting poate întuneca minţi şi te poate împinge la gesturi extreme...
Ce încercau să facă cei de la Realitatea este o încercare timidă de a-şi creşte audienţa cu orice preţ

ionutu spunea...

@anonim,
trebuie să fac o corecţie: tu nu eşti ungur decît dacă te-ai născut în Ungaria. Ai spus că ai naţionalitate maghiară. Greşit. Dacă eşti născut aici, eşti un romîn de etnie maghiară. Deci naţionalitatea ta este romînă. ;)