vineri, 23 iulie 2010

Mihai Eminescu, hungarofob şi xenofob!?

Trei tineri, din Miercurea Ciuc, dintre care unul este membru al organizaţiei Noua Gardă Maghiară, doresc să schimbe denumirea străzii Mihai Eminescu din municipiu în strada Attila, depunând un proiect de hotărâre la Consiliul Local.

niţiatorii sunt Csibi Barna, Szocs Tibor şi Csiszer Lorand, care susţin că marele poet Mihai Eminescu ar fi fost hungarofob şi xenofob, neavând nicio legătură cu municipiul Miercurea Ciuc. Ei au strâns aproximativ 1900 de semnături de la cetăţenii oraşului şi au depus, în aceste zile, toate documentele la registratura Primăriei Miercurea Ciuc. În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre se arată că Mihai Eminescu, în două articole publicate în ziarul Federaţiunea, de la Budapesta, în 1870, ar fi jignit în mod profund, atât naţiunea, limba şi cultura maghiară cât şi legislaţia, ştiinţa şi politica economică a poporului maghiar. Cei trei doresc ca numele marelui poet să dispară din denumirea străzii iar el să fie înlocuit cu cel a lui Attila, “ultimul şi cel mai puternic rege al hunilor”. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a precizat că primarul oraşului, Raduly Robert Kalman, a dat dispoziţie ca fiecare locuitor de pe strada Mihai Eminescu să fie consultat dacă este sau nu de acord cu schimbarea denumirii. Întrebat dacă va vota acest proiect de hotărâre, care ar urma să intre în dezbaterea Consiliului Local Miercurea Ciuc spre sfîrşitul anului, viceprimarul a declarat că se află într-o mare dificultate întrucât poartă numele de Attila şi probabil se va abţine de la vot.

Aceasta ar fi stirea in sine. Sincer, pun pariu că demersul lor va fi un succes, iar reprezentanţii autorităţilor româneşti, avide să rămână la putere, nu sunt în stare să ia atitudine împotriva acţiunilor extremiştilor maghiari.

3 comentarii:

Dan Tanasa spunea...

Te asigur si eu ca aceasta initiativa va trece!

sebastian dan spunea...

din pacate, crezi ca ma ajuta cu ceva faptul ca si tu esti sigur ca astia nu fac nimic?

Mircea Suman spunea...

Cred ca, dupa schimbul de zambete si strangeri de mana dintre Traian Basescu si Laszlo Tokes, schimbarea de nume se va amana cu ceva dar nu pentru prea mult timp. Ar fi pacat date fiind legaturile dintre Attila si Miercurea-Ciuc.