luni, 7 martie 2011

Petrică, lupul şi şpaga

Un vameş ungar, unul bulgar şi unul de-al nostru se întâlnesc la un schimb de experienţă. Pe lângă chestiile neinteresante, gen cum prinzi traficanţii, oamenii au fost întrebaţi în cât timp îşi iau BMW.
Ungurul, mai cinstit, după ce stă preţ de câteva clipe să se gândească, spune că în vreo cinci ani. Bulgarul recunoaşte şi el, într-un moment de sinceritate, că, în vreo doi ani şi jumătate, rezolvă „problema". Vameşul nostru a avut şi el un moment de gândire. A spus, iniţial, că într-un an, dar apoi a revenit: „Un an şi jumătate, că este companie mare...".
Din păcate, lupta asta cu corupţia, chiar dacă pe alocuri este „pe bune", începe să îşi piardă din credibilitate. Sincer, câtă încredere mai aveţi în lupta anticorupţie, cât timp o mulţime de voci îl denunţă pe şeful ANAF, Sorin Blejnar, iar premierul Boc se face că plouă? Mai mult, acum Guvernul vrea să concentreze în mâna şefului ANAF structurile naţionale vamale şi ale Gărzii Financiare...
CONTINUAREA, AICI

Niciun comentariu: