marți, 19 octombrie 2010

Adevărul de Seară a împlinit doi ani

Primele ediţii s-au lansat în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea, Iaşi, Bacău, Timişoara şi Arad într-un tiraj total de 192.900 de exemplare.

În decursul a două luni, publicaţia s-a mai extins şi în Ploieşti, Suceava, Botoşani, Baia Mare, Târgu-Mureş, Reşiţa şi Deva/Hunedoara.

18 ediţii locale lansate anul trecut

Din februarie şi până în iunie 2009 se mai lansează şi ediţiile de Craiova, Târgu-Jiu, Braşov, Sibiu, Bistriţa, Constanţa, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Drobeta-Turnu Severin, Piteşti, Târgovişte, Piatra Neamţ şi Alba Iulia.

În iulie 2009 se lansează ediţia sezonieră „Adevărul de Seară Litoral", care a fost distribuită în staţiuni pe toată perioada verii. În august 2009, publicaţia se extinde şi la Galaţi, şi la Brăila, iar până la sfârşitul anului mai apar ediţiile de Buzău şi Focşani.

Expansiunea continuă în mai 2010, când apar ediţiile de Slobozia, Vaslui, Zalău şi Călăraşi. În luna iulie 2010, „Adevărul de Seară" apare la Alexandria, iar în august şi la Tulcea. În septembrie 2010 este lansată ediţia de Giurgiu, care încheie extinderea reţelei de ziare. Mai multe AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu