Dacă de vreo 15 ani încoace am început să cred că aeroportul de la Braşov este un el de Fata Morgana, mai ales in perioadele electorale, vad ca de vreo doi ani lucrurile sunt serioase. Mai-marii alesi ai zonei se bat în aface ba aerodromuri, ba aeroporturi.
Azi, şeful judeţului a anunţat că anul ăsta incepe construcţia aeroportului (care a mai inceput o dată), dar s-a blocat nu tocmai întâmplator la Bucureşti. Azi a ieşit şi a mai dat un semnal: anul ăsta începe. Sunt unele guri rele care spun că ar exista vreo trei montaje financiare, dar nu se ştie pentru care din ele să opteze (în unul din cazuri e chiar vorba despre nişte şeici de şeici).
De cealaltă parte, şeful urbei face aerodrom. Nu singur, ci cu fostul si actualul Ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, care ne povestea pe vremuri ca aeroportul sta in pixul lui. Din pacate a ramas fara mina, la pix, ca aeroportul nu s-a prea facut.
Cert este ca toata lumea (aleasă şi numită) ar trebui să ştie, indiferent de jucarii vor sa construiasca, din piese de Lego sau ce-o mai iesi, că Braşovul, braşovenii şi nu numai, vor un aeroport, nu fantezii din mintea îmbârligată a unora.
Sau mă înşel??
Ar trebui sa le fie jena pentru cat au taraganat-o! In aprilie 2006, Ronald Weissberger (presedintele Intelcann la data respectiva) zicea ca in 2008 va fi gata. La inceputul anului curent se zvonea ca va fi definitivat in 2010... RUSINE! Sper sa nu aibe aceeasi soarta cu cladirea Bibliotecii Nationale care este in constructie (pardon, paragina) din '89.
RăspundețiȘtergereSebi,umbla un zvon cum ca directorul bancii care doreste sa finanteze proiectul "Aeroportul "ar fii unu' din CJ sau este doar actionar ?!
RăspundețiȘtergereDaca gresesc,scuze dar eu asa am auzit ...
"TRAIASCA CANADA " !