marți, 3 februarie 2009

Decredibilizarea presei cu Jurnalul Naţional

Am asteptat cu sufletul la gura dezvăluirile din Jurnalul Naţional, musai în exclusivitate, ale martorului ocular la jaful armat de la Braşov, anunţat cu mare tam-tam de antenişti. Brusc, mi-am dat seama că nu cunosc de nicio culoare oraşul. Ca să mă explic, voi cita din declaraţia martorului:
„Eram la vreo zece metri de casa de schimb valutar de pe 15 noiembrie, în maşină, iar în faţa mea se afla un taximetru. Am zărit focurile de armă, dar nu mi-am dat seama de la început ce reprezintă”. Până aici e OK, mergea omul cu maşina, pe B-dul 15 Noiembrie (care are sens unic de circulaţie, pe patru benzi)de la Teatru spre cinema Patria. Această situaţie este destul de probabilă.
„L-am văzut apoi pe atacator fugind printre maşinile oprite la stop, în direcţia străzii Matei Basarab, iar apoi am mai auzit două pocnituri”. Eeee, de aici se încurcă lucrurile: Pe unde fugea atacatorul?? Printre maşinile oprite la stop? Care stop? Ăla de la Patria?? Să fim serioşi. Dacă ar fi fost aglomeraţia atât de mare ca să fie blocată circulaţia până la intesecţia cu Agrişelor, atunci atacatorul ar fi trebuit să treacă prin faţa a cel puţin patru maşini (câte benzi de circulaţie sunt...).
„Ce mi s-a părut foarte suspect, lucru despre care văd că nu s-a spus nimic, a fost faptul că, la câteva secunde de la atentat, un Audi A6, negru, staţionat lângă casa de schimb, pe contrasensul Străzii Agrişelor, a demarat în trombă spre ieşirea în bulevard, tot pe contrasens, şi a dispărut, după ce jandarmul ajuns la faţa locului l-a ajutat, oprind maşinile aflate în tra­fic, pentru a-i face loc să se încadreze pe bulevard.” Aici, totul devine de-a dreptul demn de Star Trek. Deci, să le luăm în ordine cronologică: pe strada Agrişelor staţiona înainte de atentat un Audi, parcat pe contrasens (şi strada Agrişelor are sens unic, dinspre Bd. 15 noiembrie spre Iuliu Maniu). După ce are loc tevatura cu împuşcăturile, asasinul fuge în direcţie contrară maşinii parcate pe contrasens. Mmmmmmmmm! tare inteligent. După care, şoferul porneşte în trombă la câteva secunde spre Bd. 15 Noiembrie. Şi nu oricum, în acele câteva secunde după atentat a venit şi un jandarm, teleportat la faţa locului, care a oprit traficul de pe Bd. 15 Noiembrie, ca să-i facă loc să intre în fluxul de maşini. Deci cuma fost până la urmă? Să fim serioşi, povestea e însăilată cu aţă albă, doar de dragul de a apărea cu „exclusivităţi”. Aceasta este dezamăgirea mea, că din cauza unor astfel de poveşti, credibile în mod cert pentru cei care nu citesc atent articolul şi nu cunosc Braşovul, ajung să dezamăgească o categorie de cititori / telespectatori, care îşi doresc informaţii şi nu poveşti jalnice, care nu adorm nici măcar copiii...

5 comentarii:

  1. bravo prietene. aceleasi lucruri le'am sesizat si eu numai ca mi'a fost lene sa le scriu. ma rog, sa nu uitam un lucru: informatiile sint furnizate via libiu mateescu. zic eu un ziarist ce nu mai are nevoie de prezentare, in sensul ca baiatul asta reprezinta in presa exact ceea ce reprezinta pentru justitie judetul dolj. adica mizerie. scuze daca am fost mai dur. este o opinie personala.nu'mi dau numele pt ca nu am chef de polemici asa ca puteti sa ma numiti las.

    RăspundețiȘtergere
  2. parerea mea este ca masina nu exista. sincer.daca ar fi existat ar fi plecat inainte de inceperea scandalului si a tevaturii care au urmat. ar fi stat parcata invers doar cateva secunde, tocmai pt a nu atrage atentia. ideea e sa nu incalci nici o lege atunci cand esti in miezul unui atac armat, tocmai pt a nu e da astora ocazia sa te opreasca si sa te ia la intrebari. si mai cred ca daca tot s-a ostenit cineva sa inventeze o astfel de poveste, ar fi putut-o face mai credibila, mai actualizata, mai conforma cu geografia...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ovidiu Vacaru spunea:

    Sebi, te-ai uitat atent la cine transmitea de la locul fetzei?? Mateescu?? Pai ce astepti frate de la ala?? io, de la capatul pamantului, nu m-am putu abtzine din ras 5 minute cand l-am vazut cu celalat imbecil, Balan....Nu-ti mai pune intrebari, sti cum de vinde presa.....

    RăspundețiȘtergere
  4. salut Ovidiu:
    culmea este că tu ai inteles ca sunt povesti nemuritoare exclusivitatile din Jurnalul, iar cei care sunt in tara nu....

    RăspundețiȘtergere
  5. Ovidiu Vacaru spunea:

    Frate Sebi, am tot trait cu regretul ca am plecat..ca poate trebuia sa mai stau...sa lupt...sa..ceva..de cand a inceput emisiunea Acces Direct..nu-mi mai pare rau de nimic..doar de prietenii pe care i-am lasat acolo...in rest..nimic nu ma mai face sa regret...Acolo vezi Romania in stare pura...si din pacate nu e ce ai vrea sa vezi...Citesc ziarele zilnic, am ramas total ancorat in sistem, stiu si intzeleg cine pe cine, care cu care si mai ales...nefiind implicat..intzeleg si de ce....Dar nu fooseste la nimic..pentru ca eu sunt aici, la capatul pamantului, in mijlocul Pacificului..iar lucrurile se intampla acolo...la marginea Europei...

    RăspundețiȘtergere