Scriam zilele despre nebunia de la CET, cu încheierea contractelor individuale. Se confirmă încă o dată că am dreptate asupra tot ce am scris în decursul timpului referitor la acest subiect. Potrivit www.brasovultau.ro, ediţia de azi, s-au încheiat doar vreo 10.000 de contracte din 33.000 câte ar fi trebuit, iar termenul limită anunţat, respectiv 15 octombrie, deja expiră. Practic, un nou fâssss,cu menţiunea că agonia braşovenilor este prelungită până la un nou termen, 1 noiembrie.
Iar totul se întâmplă din cauză că procedura de lucru impusă de CET este cel puţin cretină. Asociaţiile de locatari trebuie să dea un tabel pe bază de semnătură (?) cu datele personale ale viitorilor titulari de contract. Mulţi nu vor să semneze aceste tabele, de aceea şi rezultatul minune al campaniei CET. Mai mult, cei de la CET refuză să ofere oamenilor un exemplar din convenţia individuală pe care vor să le-o bage pe gât! Nici măcar la nivel de asociaţii nu este lăsat pentru studiere un astfel de document! De ce?? Pentru că unii poate merg cu el la vreun avocat sau la Protecţia Consumatorilor şi află dedesubturile unor abuzuri sau afaceri necurate (poate primarul George Scripcaru şi acoliţii pedelişti de la CET au uitat, eu nu, de afacerea repartitorul...). Ca să greşesc eu, nu cei de la CET, le solicit să transmită textul convenţiei către Oficiul Judeţean sau chiar la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, să se pronunţe dacă este corect formulat şi nu abuziv pentru cetăţean.
Punem pariu că nu o vor face ei? Dar ştiu mulţi braşoveni care vor merge cu lăcrămaţii la OJPC, după ce iar vor ajunge să plătească facturi de zeci de milioane de lei vechi în iarna asta...
Ca o informatie suplimentara - am auzit ca in respectiva conventie sunt invocate acte normative care au fost abrogate sau legi care se bat cap in cap cu ce vor sa faca prin contractele alea. Ce sa-i faci...conducere competenta pe bani publici - si nu putini.
RăspundețiȘtergere