duminică, 12 octombrie 2008

Grevă spontană mâine la Finanţe?!

Chiar dacă nu îmi place să dau curs zvonurilor, merită să pomenesc faptul că persoane sus puse din finanţele bucureştene au aflat că sindicaliştii din sistem au decis să o pună de o grevă spontană la Braşov, ca să forţeze mâna Guvernului cu majorările salariale, chestiune care se tot negociază, dar fără succes.
Ar mai fi de comentat un lucru. Scandalul îi vine ca o mănuşă lui Gigi Ialomiţeanu, unul dintre directorii de la Braşov care îşi face campanie asiduă prin ziarele locale să prindă un post de deputat PD-L (aici am avut dreptate că aceasta era prima opţiune pentru campania mediatică furibundă din ultima perioadă).

Un comentariu:

  1. Un amic mi-a povestit că în ziua aia când o fost grevă a funcţionarilor publici nu mai mergea trezoreria, n-a putu să ia sau să dea nişte bani, nu reţin exact. Pe faza asta se cam deranjează jumătate din firmele din România, nu? că toate au afaceri cu statul. Să nu mai vorbesc că, de obicei, firmele care au contracte serioase cu statul sunt aceleaşi care şi cotizează în campanie. Greu greu.

    RăspundețiȘtergere