Fiscul cântă prohodul industriei

Industria din România se află cu un picior în groapă. Pe de o parte, de vină sunt unii manageri, mulţi numiţi pe criterii politice şi în niciun caz ca urmare a performanţelor profesionale. Pe de altă parte, politicul la vârf poartă cea mai mare parte din vină: o birocraţie excesivă, o fiscalitate falimentară şi lipsa de specialişti.

Paradoxal, şi acolo unde se mai poate salva ceva, nu se mişcă nimic. Funcţionari cu mânecuţe, ascunşi în birourile guvernamentale de la Bucureşti, reuşesc cu graţie să nu facă nimic. Parcă au două mâini stângi, şi acelea puse invers...
De exemplu, situaţia de la societatea Carfil SA este de râsu'-plânsu'. Pentru cei care mai încearcă să menţină uzina pe linia de plutire, mai mult plânsu'. Directorii de aici aşteaptă de vreo câţiva ani o hotărâre de Guvern care să separe producţia militară (aruncătoare de grenade) de cea civilă (carburatoare şi filtre). Sectorul militar este mai eficient, a vândut anul trecut de 28 de milioane de lei şi a generat pierderi de 21,5 milioane de lei. Producţia civilă este la pământ, după ce industria constructoare de maşini autohtonă (tractoare, camioane şi autoturisme) a dispărut de pe harta economiei româneşti. Mai mult, pe un program de management îndoilenic, s-au investit 30 de milioane de dolari într-o turnătorie care nu a funcţionat niciodată...
Tot pentru a ilustra binefacerile politicului, ar trebui să vedem de ce au plecat, de la Braşov, două companii multinaţionale. Pe de o parte, fac referire la Kraft Jacobs Suchard, care şi-a vândut capacităţile de producţie pe motiv că nu se poate extinde. Deşi a primit terenul necesar din partea autorităţilor locale, decizia de a pleca în Bulgaria a rămas irevocabilă. Iar acest lucru deşi este lider la vânzarea de tablete de ciocolată, după cum spun publicaţiile economice. Faptul că s-a ales Bulgaria pentru relocarea producţiei arată că a fost preferat un mediu economic mult mai prietenos, unde taxele sunt mai mici.
La rândul ei, compania americană Colgate-Palmolive a închis unităţile de producţie de la Braşov şi de la Bucureşti, şi s-a mutat cu totul în Polonia. În acest caz, ca şi în multe alte situaţii, decisive în luarea deciziei au fost atât sistemul fiscal excesiv, cât şi lipsa infrastructurii (o reţea de autostrăzi şi aeroportul, în cazul Braşovului).