marți, 23 noiembrie 2010

Ziarul „Puterea“ confirmă mânăria imobiliară cu sediul Regionalei CFR de la Braşov

Schema e care am scris eu în urmă cu câteva săptămâni AICI, referitor la faptul că nişte băieţi deştepţi vor să pună mâna pe sediul regionalei CFR, a fost preluată şi de ziarul Puterea.
Aveţi textul mai jos:
n timp ce la cele trei societăţi CFR se anunţă mii de disponibilizări, iar Ministerul Transporturilor execută administratorul căii ferate de Palatul CFR, 'băieţii deştepţi' din industria feroviară prăduiesc ce a mai rămas din sistemul feroviar. Dacă tot se desfiinţează Regionala CFR SA Braşov, STS Trading Braşov, care funcţionează în sediul deţinut de Costel Comana, patronul Regiotrans, companie ce primeşte, sub imperiul PDL, subvenţii de zeci de milioane de euro, a pus ochii pe clădirea care valorează peste 25 milioane de euro.

Consilierii ministrului Anca Boagiu şi angajaţii companiei CFR SA sunt pe cale să finalizeze un raport în favoarea cedării clădirii monumentale din centrul Braşovului, imobil pe care mafia imobiliară îl poate transforma într-un hotel de lux.
Ziarul 'Puterea' a intrat în posesia solicitării transmise de un anume Stinghie Neculae, directorul firmei STS Trading, direct ministrului transporturilor, Anca Boagiu, în care cere sediul central al Regionalei CFR Braşov, situat în Centrul istoric al oraşului, la schimb cu un alt imobil situat într-o zonă de categorie mult inferioră. Chiar dacă sute de cereri asemănătoare au fost aruncate la gunoi sau au fost uitate prin diverse sertare, ministrul transporturilor, Anca Boagiu, şi directorii din CFR par foarte interesaţi de solicitarea acestei firme din Braşov.

Chiar dacă secretarul general al Ministerului Transporturilor, Gheorghe Dobre şi consilierul personal al ministrului Anca Boagiu, încă nu s-au pronunţat în privinţa cedării clădirii emblematice a Regionalei Braşov către firma STS Trading, Direcţia Patrimoniu din cadrul companiei CFR SA a cerut Regionalei CF Braşov o estimare a costurilor de mutare şi reinstalare a echipamentelor aferente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu