Bucureşti, 25 iun /Agerpres/ - Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, le-a promis, joi, militarilor braşoveni răniţi în teatrele de operaţii că structurile MApN vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care ei se confruntă.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MApN, Stănişoară a avut o întrevedere cu comandanţii marilor unităţi şi unităţi militare din garnizoana Braşov, la sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte, ocazie cu care ministrul s-a întâlnit şi cu militarii răniţi în Irak şi Afganistan şi cu familiile celor căzuţi la datorie.
Ministrul s-a interesat de starea de sănătate a militarilor răniţi, de schimbările survenite în statutul lor, precum şi despre problemele pe care aceştia le au, promiţând soluţii pentru rezolvarea acestora, conform sursei citate.
'În cazul dumneavoastră nu există 'nu se poate'. Vom găsi, prin structurile noastre specializate, soluţii pentru ceea ce aveţi nevoie, pentru că sunteţi pentru noi speciali', le-a spus ministrul celor prezenţi.
Totodată, în discuţiile cu şefii unităţilor militare braşovene, ministrului Apărării Naţionale i-au fost prezentate problematica specifică garnizoanei Braşov, precum şi misiunile şi activităţile desfăşurate de structurile militare respective.
Cam aşa sună o ştire publicată de o agenţie de presă plătită din bani publici, despre o instituţie plătită din bani publici. Nu-mi sunt permise cuvinte de gen cretini, idioţi, tâmpiţi, pupincurişti, pentru cei care au permis publicare pe flux a unei astfel de ştiri. Nenorociţii nu au avut curajul să ne spună că soldaţii schingiuiţi au venit să se plângă că, după ce şi-au lăsat bucăţi de mâini şi picioare, au rămas cu sechele, statul român uită să aibă grijă de ei.„Vom găsi, prin structurile noastre specializate, soluţii pentru ceea ce aveţi nevoie” este o recunoaştere a situaţiei de fapt: nu există soluţii la problemele celor pe care îi numim eroi după ce sunt mutilaţi sau aduşi în copârşeu, cu onoruri militare, acasă la copii de câşiva anişori.
Vin nişte unii, îmbuibaţi pe bani publici aleşi de o majoritate îndoielnică ca reprezentare, varsă o lacrimă, îşi fac un pic de imagine publică, după care se duc să petreacă weekendul relaxaţi cu ATV-ul sau snow-mobilul la Predeal. În acest context, despre ce vorbim??
Nimic de mirare! Eroii sunt buni pentru cantece patriotice, discursuri bombastice si lacrimi de crocodil.
RăspundețiȘtergere