Nebunie totală cu iz de Băse

Indiferent ce spun unii, nebunia cu mărirea salariilor o să arunce România într-o vrie din care nu se ştie dacă şi cum se va mai redresa. Joaca PD-L din Parlament (care din motive electorale a obligat celelalte partide - PSD, PNL etc.), de un populism evident, prin care s-a votat mărirea salariilor cu 50% pentru profesori, a declanşat o adevărată isterie naţională. Nu spun că avem salarii mari, dar de ce 50% şi nu 80%, nu a fost nimeni în stare să îmi spună. Evident, nu a existat o logică, nici o raţiune economică, nu a existat o inflaţie de genul celei instrumentate de Theodor Stolojan în 1992, când banii se devalorizau de acasă până la brutărie...
Magistral a fost jocul lui Băsescu: a stat până în ultima clipă cu adoptarea legii e majorare a salariilor. Toată lumea era lipită de ecranul televizoarelor: adoptă? nu adoptă? Este evident jocul electoral băsescian. Nici o clipă nu i-a trecut prin cap să nu promulge legea în cauză. Păi nu s-a lăudat că vrea să pună prim-ministru? Mai speră că va fi de la PD-L, nu de la o majoritate care nu-i va fi confortabilă în niciun caz la viitoarele alegeri prezidenţiale.
Ce nu a ştiut Băses­cu? Că a declanşat o isterie naţională cu salariada. Acum vor salarii mari şi func­ţi­o­na­rii publici şi cei din Sănătate, nu văd de ce nu ar ieşi în stra­dă şi pensionarii, care toţi cer venituri mai mari cu 50%... Există vreo raţiune pentru care să nu o facă? Nu. Au aceleaşi argumente cu care au venit şi sindicaliştii din învăţământ.
În acest context, după ce s-a trezit din beţia electorală, preşedintele Traian Băsescu degeaba a făcut apel la sindicate să nu declanşeze acţiuni de protest, pentru că nimeni nu îl mai ascultă. Glu­ma cu mai staţi până după alegeri, şi vedem ce facem cu noul Guvern, nu mai ţine la un popor sătul de măscărici politici, care promit ma­rea cu sarea înainte de alegeri şi uită după ce se văd cocoţaţi în fotoliile de demnitari. Iar la final, îmi permit să-i aduc aminte preşedintelui ce înseamnă să se rupă de poporul chemat în Piaţa Uni­versităţii, unde trebuia să-i dea raportul din trei în trei luni:
Te-ai înălţat atât de sus
Iubitul meu amic,
Încât să nu te miri că-mi pari
De jos, atât de mic...