Legea lu’ Blog

Ideea de titlu mi-a venit de la un joc de cuvinte. Pe vremuri, se lansa în anumite contexte că trebuie să respecţi Legea lui O(h)m: eşti om cu tine, sunt om cu tine... În ziua de azi, cel puţin în presă, ar trebui să punem la punct axiomatica Legii lu’ Blog. Primii pocniţi de nebunia asta cu blog-ul sunt politicienii, dar şi şefii de instituţii. Nu toţi, ca să respectăm adevărul istoric, dar atât de puţini sunt ăştia că trebuie trecuţi la excepţii care confirmă regula. Ce nu au reuşit să înţeleagă onor ipochimenii în cauză este faptul că nu pot să ne interzică dreptul la opinie.
Dacă au reuşit acest lucru până acum, şantajând sau cumpărând patroni de presă cu bani publici, care ne interzic să le spunem verde în faţă că sunt proşti şi fură, nu mai pot să facă acest lucru. „Patronul” Internetului se dovedeşte a fi insensibil la linguşiri sau la mite de orice fel. De aici, şi disperarea unora că îi arăţi în faţa boborului aşa cum arată: goi, urâţi, laşi, hoţi, mincinoşi. Mai în glumă, mai în serios, miticii care se cred şmecheri pe votul nostru sau că i-a pus partidul în funcţie încep să aibă probleme mari, din cauza New Media. O mişcare pe care nici o armată de securişti din întreaga lume nu o poate opri.
Avem de a face şi cu intruşi în rândul nostru, al celor care avem curajul să spunem răspicat lucurilor pe nume. Unii sunt ziarişti/ziariste gonflabili(e), care se bat cu pumnul în pieptul musculos sau cu nurii la vedere cât de tari sunt, ce informaţii primesc ei de la securiştii din dotare. În fapt, nu fac nici cât o ceapă degerată. Dacă ştiu ceva şi nu fac publică informaţia, fie sunt complici, fie sunt unelte ale securiştilor sau, mai degrabă, ale unor cercuri de interese oculte cărora le fac servicii pe bani puţini.
Mai este o categorie de care voi face vobire: politicienii care după ce împletesc şoseţele în direct la TV, intră în lumea internauţilor şi spun ce au de spus, sau încearcă să manipuleze în continuare. Fără a fi pe aceeaşi treaptă valorică, aici las opinia publică să se pronunţe, fac o comparaţie între blogul lui Răzvan Popa, purtător de cuvânt la PSD, unde scrie ce îl taie capul, iar comentariile la postările lui apar imediat, şi site-ul-blog al celui care se vrea senator PD-L, Florin Staicu. Dacă comentariile nu sunt convenabile personajului, nu sunt postate. La fel şi încercarea de a nu-l vota pe site, chiar dacă te momeşte cu premii de 1000 de euro: trebuie să îţi dai numele şi CNP-ul. Ca pe vremurile „bune”, când veneau miliţienii şi îţi cereau numele şi adresa...