duminică, 5 octombrie 2008

Jihad contra CET

A venit iarna şi geru', a belit.... şoferul, era zicala plină de înţelepciune rostită pe ton de Moromete un şofer de basculantă cu care am lucrat la Hidrojet Breaza. La Braşov, zicerea e valabilă, doar adrisantul e greşit: nu şoferul, ci toţi cei care au rămas „captivi” (ce tare sună cuvântul ăsta...) în sistemul centralizat de termoficare de la CET. Culmea este că tocmai cei care trebuie să rezolve problema mint cu o dezinvoltură de-ar rămâne fără grai şi baronul Munchausen. Nu mai este o noutate faptul că majoritatea din Consiliul Local este condusă de întâistătătorul în scaunul de primar. Şi pentru că nu vreau să mi se reproşeze că am ceva cu cineva, o să citez din oficiosul PD-L, aşa-zisul MEX, dintr-un articol din 25 aprilie, a.c., titrat „ECO HEAT începe lucrările”. I-auziţi ce promitea primarele, prin goarna de partid, care a subtitrat o tâmpenie care sfidează legile fizicii: „La iarnă, braşovenii racordaţi la reţeaua centralizată vor avea căldură mai ieftină şi zero pierderi”. Păi zero o fi în mintea consilerilor pedelişti, cu tot cu şeful lor, la pachet, dar pierderi vor fi, indiferent că se înlocuiesc ţevile.
Şi iată ce glăsuia cotidianul cu pricina: „În maximum 10 zile, vom vedea pe străzi, la treabă, echipele ECO HEAT care, împreună cu cele care lucrează la reabilitarea străzilor, vor înlocui, treptat, reţeaua de distribuţie a agentului termic. Aceste lucrări vor fi gata pînă la toamnă, iar la iarnă braşovenii vor avea căldură mai ieftină, prin eliminarea pierderilor de pe reţea, care se ridică acum la 40%. „Lucrările vor fi executate de firme din Braşov, dar cu finanţare de la ECO HEAT. Este în interesul ECO HEAT, care va produce atît energie electrică, dar şi termică, să elimine pierderile de pe reţeaua de distribuţie. Această reţea este a domeniului public şi va rămîne în custodia CET, dar trebuie reabilitată, deoarece există pierderi foarte mari. Iar austriecii doresc să fie eficienţi, aşa că vor reabilita toată reţeaua. Ei vor investi chiar dacă reţeaua nu le aparţine, deoarece ştiu că nu pot cîştiga pierzînd energie pe drum“, a spus primarul Braşovului, George Scripcaru”. Şi tot dă-i şi luptă, neicuşorule, dar fără folos. Singurul lucru concret este venirea iernii, cu facturi mai mari faţă de sezonul rece trecut, pentru că s-a mărit preţul de referinţă pentru subvenţionarea costurilor de producţie pentru o Gigacalorie. Şi ar mai fi ceva de adăugat: pentru că voi mai scrie sigur şi multe despre CET Braşov. S-a lansat marea campanie de încheiere a contractelor individuale în ajun de sezon rece. Nimeni de la CET nu are curajul să spună câte s-au semnat până acum. Mai mult, am informaţii că se fac presiuni asupra şefilor de asociaţii să dea tabele nominale cu cei care sunt racordaţi, cu date personale etc.! Oamenii nu vor să semneze convenţiile frumos şi costisitor tipărite de CET. Pentru că au obligaţii o pagină întreagă, iar la drepturi doar trei rânduri. Un domn senator, fost şef la OJPC, care se vrea deputat, iar aici l-am numit pe Mihai Mohaci, spunea la mine în emisiune că ar trebui să-şi dea demisia conducerea CET. Aiurea: demisiile din funcţiile publice trebuie să le prezinte toţi cei care poartă răspunderea pentru că nu au făcut nimic şi nu le-a păsat de braşoveni. Şi o să mai fac o afirmaţie: unii spun că Scripcaru nu l-a interesat CET-ul, că nu aduce voturi. E adevărat, dar i-o spun prieteneşte, dacă nu-i aduce voturi, îi aduce pierderi! Pe de altă parte, sunt mulţi care aşteaptă momentul potrivit sau şantajează pe unii pentru a (nu) da în vileag ce afaceri s-au făcut la CET...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu